Autor: Nicolae Negru, Jurnal de Chisinau
Azi.md” publică o fotografie cu „troika” de vârf a RM – Voronin, Tarlev şi Lupu, aflaţi pe treptele Teatrului de Operă şi Balet, în timpul mitingului dedicat revoluţiei ruse din octombrie 1917
Camera îi surprinde într-un moment ce reflectă sugestiv starea lor de spirit şi atitudinea faţă de evenimentul la care participă. Lupu pare să-şi scarpine un deget, uitându-se în acelaşi timp, de la înălţimea sa baschetbalistă, pe deasupra capetelor simpatizanţilor comunişti, cu impresia că scrutează zorile de altădată ale viitorului comunist de pe vârful copacilor din Grădina Publică de peste drum. Faţa lui relaxată, ornată cu ochelari fumurii, denotă o detaşare „organică” faţă de ceea ce se află mai jos de nivelul privirii sale. Şi Vasile Tarlev nu pare implicat deloc în desfăşurarea mitingului, întorcându-şi capul spre preşedintele Voronin, fixându-l cu privirea sa devotat-impenetrabilă. Nu e clar dacă se pregăteşte să-i spună ceva lui Voronin sau a spus deja şi aşteaptă disciplinat reacţia preşedintelui, care însă nu pare să-i acorde vreo atenţie.
Preşedintele Voronin e singurul din grupul de la „tribună” care se uită la oamenii din faţa „tribunii”. Dar expresia feţii sale nu e deloc solemnă, sărbătorească, ci acră, plictisită, mohorâtă, supraobosită. Spre deosebire de ceilalţi „lideri”, care emană optimism, Voronin pare chinuit. El se uită cu un fel de lehamite, ca un om care suferă enorm, care se află la capătul răbdării, şi nu izbucneşte în plâns doar fiindcă nu poate plânge.
Privind imaginea, ţi se face milă de preşedinte. S-ar putea că fotografia a surprins faţa lui adevărată, a unui om slab şi vulnerabil, dezorientat ca toţi cetăţenii RM. S-ar putea că duritatea, siguranţa şi aroganţa ce o afişează zi de zi să fie doar o mască de care începe să se sature, pe care, involuntar, o dă la o parte, din când în când. S-ar putea că spectacolul făţărniciei începe să-l epuizeze, să-l irite chiar. Dar e silit să-l joace în continuare, să suporte alianţe nefireşti, cu persoane pe care nu le poate suferi, să spună cuvinte în care nu crede, să participe la întruniri care îl dezonorează, care îi sfâşie sufletul, îi topesc bruma de încredere ce i-a mai rămas. El nu se poate eschiva, căci are de plătit nişte poliţe pentru realegerea care i-a fost dăruită de cineva.
E de înţeles, era de prevăzut un asemenea final. El s-a rătăcit, s-a încurcat în propriile „şiretlicuri” şi minciuni, s-a prins în cursa pe care le-a întins-o, cu naivitate, altora, el a nimerit în impas. Tot încercând să-i ducă de nas pe unii şi pe alţii, el a ajuns să fie desconsiderat şi urât în est şi în vest. Dacă mâine apare un concurent mai serios, lui Voronin i se va da cu piciorul, mai ceva decât lui Şevardnadze. Lui i se pun condiţii mai dure şi i se cere mai mult decât i s-ar fi cerut altcuiva pentru cedări similare.
Nimic nu mai merge în RM „stabilizată” de PCRM şi PPCD. Nici pe planul reformelor politice, şi, cu atât mai mult, în economie. Nimeni nu mişcă un deget fără el, toţi aşteaptă indicaţiile şi soluţiile lui, pe care el nu mai are de unde le lua. De aceea începe să se repete, să bea din fântâna în care a scuipat, să laude ceea ce respingea ca rău nu demult. El nu poate rezolva de unul singur toate problemele care se adună ca frunzele de toamnă pe străzile Chişinăului.
El se gândeşte tot mai mult la ce va fi mâine, la perioada post Voronin, când va trebui să plătească pentru autoritatea şi duritatea care i se atribuie astăzi. Care s-ar putea să fie o mască…
****
Un coleg consideră că Voronin din fotografia respectivă e pur şi simplu mahmur. De aici şi întârzierea mitingului până la 16.00, şi înfăţişarea lui dezolantă. Ceea ce poate fi adevărat, dar totuna nu anulează impresiile noastre.
