Om de afaceri din Bălţi, desemnat ministru în Crimeea

Cunoscutul om de afaceri din Bălţi, Nicolae Kirilciuk, a fost numit în calitate de ministru al politicilor industriale în Republica Autonoma Crimeea.

O decizie în acest sens a fost votată de organul legislativ (Rada Supremă a republicii) la 19 martie, candidatura lui Kirilciuk fiind avansata de către premierul Crimeii, comunică presa din autonomia ucraineană.

Nicolae Kirilciuk este director al „SVOK" SRL din Simferopol, pe care a fondat-o în 2007.

Omul de afaceri Nicolae Kirilciuk (51 de ani) s-a născut şi activat până acum câţiva ani la Bălţi. A dobândit cetăţenia ucraineană în 2007, stabilindu-se ulterior cu traiul în Ucraina. Kirilciuk şi-a vândut locuinţa din Bălţi, potrivit unor surse, statului român, aici urmând să fie amplasat consulatul român.

Nicolae Kirilciuk a fondat în 1993 prima bancă comercială regională în Moldova – „Moldova Nord Banca", care a funcţionat până în 1997.

În 1995, Nicolae Kirilciuk a restabilit din bani propriii Clopotniţa Catedralei Sfântul Nicolae din Bălţi, care a fost aruncată în aer de comunişti în 1965. După ce a construit clopotniţa, Kirilciuk a devenit extrem de popular în localitate, fiind ales în calitate de consilier. El a acumulat un număr de voturi ce ar fi permis alegerea a patru consilieri independenţi. Între 1995 şi 2000 a fost preşedintele Partidului Forţelor Progresiste, o formaţiune politică creată la Bălţi.

A sponsorizat emisia unei serii de medalii eminesciene, fapt pentru care ex-preşedintele român Emil Constantinescu l-a decorat, în august 2000, cu Medalia Comemorativă „150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu".

În perioada martie 2000-noiembrie 2001, Kirlciuk a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Bălţi (CJB). În pragul alegerilor parlamentare din 2001, preşedintele CJB Nicolae Kirilciuk a fost arestat de SIS şi ţinut în arest timp de circa o lună. El a fost acuzat de contrabandă cu produse petroliere în proporţii deosebit de mari, Kirilciuk calificand acest incident drept „rafuială politică". Peste câţiva ani s-a retras din viata politică din Moldova.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.