Centrul Anticoruptie a anuntat ca Oleg, fiul lui Vladimir Voronin, ar putea fi cercetat pentru evaziune fiscala si spalare de bani, transmite DECA-press.
Potrivit Centrului, formula metodei de spalare a banilor va fi anuntata suplimentar, dupa ce ordonanta de incepere a urmaririi penale va fi aprobata de procuror.
Daca va fi cercetat penal sau nu, vor decide procurorii anticoruptie in comun cu Centrul Anticoruptie. Deja au fost acumulate materialele in privinta lui Oleg Voronin, acesta fiind audiat astazi.
Anterior, presa de la Chisinau a scris ca Oleg Voronin, in 2008-2009, ar fi facut cheltuieli in suma de circa 70 milioane de lei de pe cardul personal, in timp ce a indicat in declaratia sa pe venituri suma de patru milioane de lei.
In scurtele sale declaratii pentru presa, Oleg Voronin a spus, printre altele, ca va intreba procurorii de unde a avut informatiile respective jurnalistii de la ziarul „Timpul de dimineata” (publicatia care a scris despre cheltuielile sale), dand de inteles ca gazeta nu ar fi fost in drept sa le faca publice deoarece e vorba de informatii cu caracter personal.
Totodata, „Timpul” a recunoscut, luni pe pagina sa de pe Internet, ca informatiile cu privire la cheltuieli tin de viata privata a lui Oleg Voronin. „Ziarul TIMPUL a decis, totusi, sa le faca publice, ghidandu-se de principiul ca – in calitatea sa de fiu al fostului sef al statului, despre care nu o data s-a scris ca ar profita de pozitia tatalui sau pentru a-si gestiona afacerile – Oleg Voronin este, deja, si el o persoana publica”, noteaza ziarul.