Oleg Cernei: “CEC a oferit informaţii în cazul lui Tofan”

Chişinău / Moldova.ORG/ — Oleg Cernei, consilier municipal pe lista Partidului Liberal, a afirmat, în cadrul unei emisiuni televizate, că informaţia compromiţătoare privind trecutul fostului candidat pentru Consiliul municipal din partea PCRM, Anatolie Tofan, a fost transmisă de către reprezentanţi ai Comisiei Electorale Centrale în ajunul alegerilor locale pentru turul II din 19 iunie.

“La solicitarea Comisiei Electorale Centrale, Ministerul de Interne a oferit informaţia oficială vis-a-vis de cazul consilierului municipal pe lista PCRM. Astfel de informaţii pot fi oferite de către MAI doar la solicitarea Comisiei Electorale Centrale. Iurie Ciocan ar trebui să explice cum s-au scurs informaţii de la CEC către un concurent electoral”, a declarat consilierul municipal din partea PL, Oleg Cernei, adăugând că “Pasărea pe limba ei piere”.

La rândul său, Iurie Ciocan menţionat că Partidul Liberal a susţinut o conferinţă de presă pe marginea acestui caz, dimineaţă, iar CEC a solicitat Ministerului de Interne informaţia oficială după amiază.

“Dumnevoastră manipulaţi opinia publică. Nu avem nici o legătură cu aceste afirmaţii. Mâinile dumnevoastră să le luaţi într-o parte de pe reputaţia noastră curată. Dumnevoastră aţi obţinut aceste informaţii din surse neoficiale. Documentul nu a putut ajunge la PL de la CEC din cauza că l-am primit personal şi îl pastrez şi acum în safeu”, a declarat Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan.

Menţionăm că anterior, Ministrul Roibu a dezvăluit, în cadrul unei apariţii publice, modalitatea prin care, Partidul Liberal a obţinut informaţiile compromiţătoare despre Anatolie Tofan, candidat pe listele PCRM.

„Dacă vorbim despre cazierul judiciar al lui Anatolie Tofan, acest act a fost eliberat legal, numai la solicitarea Preşedintelui CEC, Iurie Ciocan, de către Direcţia Informaţii şi evidenţe operative a MAI. Potrivit articolului 13 al Codului electoral al Republicii Moldova, Ministerul de Interne se obligă să ofere asemenea informaţii, la solicitarea CEC. Acest cazier a fost eliberat exclusiv Comisiei Electorale Centrale şi doar această instituţie este responsabilă de istoria candidaţilor în campanii”, a menţionat Ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu.

Ulterior, Anatolie Tofan a renunţat la mandatul său în CMC “pentru a nu prejudicia imaginea PCRM”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.