Problematica transnistreană va fi examinată la Chişinău, în perioada 19-21 octombrie, în cadrul Seminaruuil internaţional "Moldova şi instituţiile euro-atlantice: conjugarea eforturilor", informează MOLDPRES.
Participanţii la seminar vor aborda problemele Republicii Moldova în context regional, reforma apărării şi politica de vecinătate a UE.
La seminar şi-au anunţat prezenţa ex-preşedintele al AP NATO, membrul delegaţiei Franţei la AP NATO, Loic Bouvard; membrul delegaţiei Luxemburgului la AP NATO, Marc Angel; reprezentantul special al UE în Moldova, Adriaan Jacobovits de Szeged; conducătorul adjunct al Misiunii UE de Asistenţă la Frontieră dintre Moldova şi Ucraina, Joachim Haack; ambasadorii Filip Teodorescu (România), Nikolai Reabov (Rusia), Petro Cealîi (Ucraina), şeful Misiunii OSCE la Chişinău, Louis F. O’Nell, membri ai Guvernului Republicii Moldova şi politologi de la Chişinău.
Seminarul este organizat de Adunarea Parlamentară a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (AP OTAN/NATO) în coopreare cu Parlamentul Republicii Moldova. Lucrările forului vor fi salutate de preşedintele Legislativului, Marian Lupu. // Moldpres