Oficial! Rusia începe să-și retragă tehnica militară de la Tiraspol/ VIDEO

Federația Rusă începe să-și retragă tehnica militară din regiunea transnistreană. În acest sens, autoritățile de la Moscova au cerut de la Chișinău acordul de a utiliza aerodromul de la Tiraspol pentru a transporta tehnica militară casată în Federația Rusă.

Declarația a fost făcută de către vicepremierul pentru Reintegrare și principalul negociator în problematica transnistreană din partea Chișinăului, Eugen Carpov.

“Este vorba, în primul rând, de 8 elicoptere care, începând cu anul 92 au făcut parte din dotările trupelor de pacificare. Sunt depășite tehnic. Avem solicitarea ca aceste elicoptere să fie retrase”, a declarat Carpov în cadrul unei conferinţe de presă.

În acelaşi context, vicepremierul a menţionat că mâine la Chişinău va ajunge primul avion militar cu mai mai mulţi specialişti ruşi care vor analiza modalităţile de întoarcere a elicopterelor în Rusia. „Avionul va ateriza mai întâi la Chişinău, după care se va deplasa la Tiraspol. Ulterior, avionul se va întoarce în Moscova, la fel, prin Chişinău. Vor fi respectate toate formalităţile de frontieră şi vamale”, a explicat Carpov.

  

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.