O tânără din Moldova a fost găsită moartă în apartamentul ei din Cipru: Avea mâinile legate la spate

O tânără de 36 de ani din Republica Moldova a fost găsită moartă pe podea, lângă pat, în apartamentul ei din Larnaca( Cipru) în seara zilei de 1 noiembrie de către prietenele acesteia, scrie presa locală. Potrivit poliţiei din Cipru, tânăra era originară din Orhei, locuia singură de 7 ani şi era manichiuristă.

Astfel, pentru că tânăra nu dădea niciun semn de viaţă, două prietene ale ei s-au deplasat până la apartamentul acesteia  ca să vadă dacă se simte bine.  Prietenele victimei însă nu au putut intra, pentru că apartamentul era închis. Atunci acestea au chemat un lăcătuș, care le-a deschis uşa. Ceea ce au văzut însă le-a şocat – prietena lor zăcea moartă pe podea, cu mâinile legate la spate, lângă pat.

Au sunat la poliție, care a venit imediat şi s-au început cercetările. Medicul legist a constatat că decesul s-a produs prin asfixiere, ca urmare a aspirației de sânge și a unui traumatism cranian sever. Şeful poliţiei setorului în care locuia tânăra a menţionat că modul în care a fost găsită tânăra de 36 ani sugerează un act criminal, care a fost comis în ultimele 12 ore.

Pe acest caz a fost initiată o anchetă şi când se va finaliza, cadavrul femeii va fi adus acasă.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare