O tânără de 21 de ani a decedat din cauza unei diagnoze greşite! Doi medici, condamnaţi

Un medic de familie şi unul de la urgenţă din capitală au fost condamnaţi pentru malpraxis, după ce au efectuat un examen medical superficial şi au fixat un diagnostic greşit unei tinere de 21 de ani. Ca urmare, tânăra a decedat.

Potrivit Procuraturii Generale, cazul a avut loc pe 26 februarie 2009 în capitală, când o tânără a chemat ambulanţa la domiciliu pe motiv că se simţea rău.

Deplasându-se dimineaţa la chemare, medicul din cadrul Staţiei municipale de Asistenţă Medicală Urgentă a efectuat un examen medical superficial al bolnavei, fixând un diagnostic greşit de „infecţie respiratorie virotică acută, reacţie alergică medicamentoasă”, prescriindu-i un tratament incorect.

Spre seară, starea fetei se agravase, aceasta chemând la domiciliu medicul de familie. Venit acasă la pacientă, medicul din cadrul Centrului Medicilor de Familie nr.11 din Chişinău, la fel a investigat superficial bolnava şi, bazându-se pe diagnosticul fixat anterior de medicul de la urgenţă, a stabilit incorect maladia de care aceasta suferea, în consecinţă, în dimineaţa zilei următoare, fiind constatat decesul biologic al pacientei, în vârstă de 21 de ani.

Pentru stabilirea cauzei exacte a decesului pacientei, procurorii au dispus efectuarea a trei expertize, inclusiv a celei medico-legale în comisie, care au durat mai bine de 4 ani.

Rezultatele expertizelor au concluzionat că decesul pacientei a survenit ca urmare a şocului toxico-infecţios complicat, cauzat de un proces inflamator purulent (furuncul) din regiunea obrazului stâng, iar victima necesita în mod obligatoriu spitalizare pentru investigaţii de laborator şi tratament staţionar.

Astfel, în urma diagnosticării incorecte la etapa de acordare a asistenţei medicale a tinerei, medicii au evaluat eronat starea acesteia de sănătate, au stabilit un tratament neadecvat, ceea ce a condus la decesul bolnavei.

Urmărirea penală pe acest caz a fost finalizată de procurori şi expediată în instanţa de judecată în anul 2013, urmând mai mulţi ani de şedinţe şi dezbateri judecătoreşti, iar până la pronunţarea verdictului au fost schimbaţi trei judecători.

Astfel, recent, prin sentinţa judecătoriei Râşcani a capitalei, inculpatele, cu vârstele de 44 şi 57 de ani, au fost recunoscute vinovate de cele incriminate de procurori şi condamnate la câte un an închisoare, însă, în legătură cu intervenirea termenului de prescripţie, acestea au fost liberate de răspundere penală, cu încetarea procesului penal.

Cu toate acestea, la demersul procurorilor, instanţa a dispus încasarea din contul inculpatelor în folosul succesorului părţii vătămate a câte 100 mii lei fiecare drept prejudiciu moral, cauzat prin infracţiune.

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.