O companie azeră şi una cehă vor construi în R.Moldova o şosea de 80 de milioane de euro

Drumul Chișinău–Ungheni–Sculeni cu o lungime de aproape o sută de kilometri va fi reconstruit în următorii doi ani de două firme străine- compania azeră EVRASCON şi compania cehă OHL.

Compania EVRASCON, care a început miercuri, 20 august, lucrările este responsabilă de reconstrucţia șoselei pe două porţiuni, între kilometrii 6-24 şi 74-96. Aceasta va reabilita drumul și îl va extinde la patru benzi între kilometrii 6 şi 24, va repara podeţe, va amenaja trotuarele și accesul în curțile din localitățile Vatra şi Străşeni.

Cealaltă companie, OHL s-a angajat să reconstruiască porţiunea dintre kilometrii 24 şi 68 a șoselei, să reabiliteze zece poduri, să construiască un pasaj denivelat peste calea ferată şi sisteme de colectare şi evacuare a apelor și să construiască un drum de ocolire de opt kilometri a oraşului Ungheni.

„Traseul R1 este important pentru economia Republicii Moldova. Compania azeră va crea circa 400 de locuri de muncă în care muncitorii calificaţi vor primi salarii competitive. Astfel, am mai atins încă un obiectiv”, a menționat premierul Iurie Leancă la inaugurarea lucrărilor de reparaţie.

Investiţia totală pentru reconstrucţia drumului este de circa 80 de milioane de euro. Șoseaua este reparată cu suportul Băncii Europene de Investiţii. Lucrările de reabilitare a drumului național Chișinău–Ungheni–Sculeni se vor încheia în luna iulie, 2016.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.