Nu am timp să merg la referendum! (Sondaj Audio)

De Victoria Ungureanu

Am tot auzit replici din partea autorităţilor democrate, iniţiatoare a ideii de organizare a referendumului din 5 septembrie, cât şi din partea partidelor de stânga, care sunt contra organizării referendumului. Ceea ce nu am auzit, nu am citit şi nici nu am văzut, sunt părerile tinerilor din RM cu drept de vot, care nu şi-au expus părerea public vis-a-vis de organizarea referendumului şi importanţa acestuia.

Cu uimire, dar şi cu tristeţe, am descoperit că tinerii noştri încă se mai tem să deie frâu liber gândurilor, reacţiilor şi opiniilor vis-a-vis de un subiect de interes comun. Am alergat şi am tot întrebat o mulţime de tineri, care păreau ba grăbiţi, ba „bâlbâiţi”. Am avut replici din astea: „ Nu ştiu ce să răspund”.

Părerile tinerilor au fost divizate în pro şi contra referendumului, fiecare aducând argumentele sale. Unii consideră necesar ca preşedintele statului să fie ales tocmai de popor, însă alţii cu indiferenţă, au declarat: „Nu am timp, sunt ocupat. Plec din ţară”, sau „Mătincă da”, „Sper că da”. Se pare că tinerii noştri nu ne pot răspunde cu încredere ce vor face pe data de 5 septembrie. Sunt prea ocupaţi cu problemele personale, de aceea problemele la nivel de ţară, nu au nici o importanţă, iar asta descoperim chiar din declaraţiile lor (vezi sondaj audio).

„Nu toţi ştiu de acest referendum” a declarat o tănără, argumentând prin faptul că se accentuează o insuficienţă de informare. Să fie oare mass-media vinovată de asta? Sau cetăţenii noştri sunt cei care „ignoră” informaţiile difuzate de canalele media? Doar accesând site-uri, portaluri de ştiri, descoperi multitudinea de articole şi ştiri dedicate tocmai referendumului, însă cum nu fiecare are posibilitatea de a accesa acele site-uri, există ziarele şi televiziunea, la care cu siguranţă astăzi, are acces orice persoană cointeresată de soarta sa şi de soarta ţării în care trăieşte.

Îmi pare rău că am rămas dezamăgită. Speram la mai multă receptivitate din partea tinerilor, deoarece ei sunt viitorul, iar prin referendum ei îşi aleg viitorul lor în RM. Am crezut că tinerilor din RM nu le lipseşte curajul şi informaţiile importante despre un astfel de subiect cum este referendumul, însă realitatea se pare că ne „pune pe spate”…
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.