Grupul de lucru, format din reprezentanţi ai PLDM, PDM şi PL, s-a întrunit astăzi şi a discutat proiectul Acordului de constituire a coaliţiei de guvernare pro-europeană.
Potrivit unui comunicat al PLDM, părţile au convenit să „continue elaborarea propunerilor privind domeniile şi direcţiile prioritare de politici ce urmează a fi incluse în Programul de guvernare”.
De asemenea, s-a convenit ca la următoarea şedinţă să fie elaborate priorităţile legislative pentru începutul sesiunii parlamentare.
Aceeaşi sursă precizează că reprezentanţii partidelor şi-au prezentat viziunile şi în problema neadmiterii politizării instituţiilor aflate sub supraveghere parlamentară. În context este de menţionat că printre aceste instituţii figurează Curtea Conturi, Procuratura, SIS, CNPF, BNM, CNA, CNI. ş.a.
Moldova.ORG reaminteşte că la 4 decembrie, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, şi preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, au avut o întrevedere, la care s-a convenit asupra creării majorităţii parlamentare pro-europene.
Tot atunci au fost create grupurile de experţi ale celor trei partide care vor începe elaborarea Programului de guvernare pentru următorii patru ani.
În urma alegerilor parlamentare, PLDM a acumulat 23 de mandate, PDM – 19 mandate, iar PL – 13 mandate.