Notebook cu greutate redusă de la Asus

De Victor Neaga/ Chişinǎu / Moldova.ORG/ — Asus U24E este un ultra-portabil cu procesor Intel Core i5-2430M, ce se laudă cu o greutate foarte redusă şi autonomie de aproape şapte ore.

Adăpostit într-o carcasă argintie, realizată integral din aluminiu şlefuit,Asus U24E oferă un ecran cu diagonala de 11.6 inch şi rezoluţie 1366 x 768 pixeli, alăturat unei configuraţii demne de un notebook din clasa business. În centrul atenţiei se află procesorul Core i5-2430M, model dual core cu tehnologie HyperThreading, tactat la 2.4GHz şi prevăzut cu grafică integrată din seria Intel HD 3000. Memoria RAM totalizează 4 GB DDR3-1333, iar spaţiul de stocare este asigurat de un harddisk cu capacitatea de750 GB.

Printre facilităţile oferite se numără un set de difuzoare stereo marca Altec Lansing, ieşire pentru căşti cu mufă jack 3.5mm şi o ieşire digitală S/PDIF pentru ataşarea unui set de boxe, dotare rară în sfera calculatoarelor portabile. Mai avem la dispoziţie suport Bluetooth 3.0 şi Wi-Fi 802.11 b/g/n, o ieşire Gigabit LAN şi modul card reader , compatibil cu medii SD/SDHC şi SDXC.

Opţiunile de conectivitate includ doi conectori USB 3.0 şi unul USB 2.0, respectiv ieşiri HDMI şi VGA pentru ataşarea unui monitor extern sau televizor.
Asus U24E măsoară 291 x 207 x 27.6 mm, cântăreşte aproximativ 1.5 Kgşi dispune de un acumulator cu autonomie declarată de 6.8 ore. Data de lansare exactă nu a fost încă dezvăluită, dar se pare că noul model va fi disponibil pentru început doar în Japonia, la un preţ de aproximativ 760 dolari.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare