Norvegia este în doliu. 91 de morţi şi zeci de răniţi (VIDEO)

Chişinău / Moldova.ORG/ — Un recent bilanţ arată că 91 de oameni şi-au pierdut viaţa în cele două atacuri care au avut loc vineri, 22 iulie. Primul atac, cu bombă, a lovit chiar în inima oraşului Oslo, lângă birourile premierului.

Printre victime se numără şi membri ai Guvernului. Cel de-al doilea s-a produs pe o insulă din apropiere de Oslo şi a fost cu mult mai sângeros. Un individ a început să tragă fără milă în sute de oameni, care luau parte la o şcoală de vară a Partidului Laburist.

Astăzi, 23 iulie, dimineaţă, poliţia din Oslo a anunţat că armata şi poliţia vor consolida securitatea în jurul clădirilor şi instituţiilor care ar putea fi ameninţate în urma dublului atac, cel mai sângeros din Europa după atentatele de la 11 martie 2004 de la Madrid, soldate cu 191 de morţi şi aproape 2.000 de răniţi şi revendicate în numele al-Qaida de o celulă islamistă radicală. Drapelele, astăzi vor fi coborâte în bernă, în memoria victimelor.

Poliţia a anunţat că a arestat un suspect, un norvegian în vârstă de 32 de ani. Potrivit televiziunii norvegiene, atacatorul ar fi un norvegian pe nume Anders Behring Breivik.

Într-o conferinţă de presă, premierul norvegian şi ministrul justiţiei au declarat că este prematur pentru a specula asupra scenariilor, vinovaţilor sau cauzele atacurilor. Ei au confirmat că a fost arestat bărbatul vinovat de atacul de pe insula Utoya, că este norvegian, dar nu pot spune nimic mai mult despre cei responsabili de acest atac.

În legătură cu posibila revendicare a atacului de către o grupare teroristă, premierul a spus că nu poate confirma sau infirma. "Este prematur pentru a specula. Nu vrem să dăm mai multă importanţă acestor grupări, decât au căpătat deja".

"Nu ne veţi distruge. Nu ne veţi distruge democraţia sau idealurile pentru o lume mai bună", a declarat premierul Stolenberg. El a spus că e important ca serviciile de informaţii din întreaga lume să colaboreze pentru a identifica vinovaţii.

"Răspunsul nostru la violenţă este democraţia", a mai spus acesta. "Nu ne va speria nimeni să nu mai fim norvegieni".

Oamenii legii au sfătuit populaţia să stea acasă în cursul serii sau în camerele de hotel. Cabinetul norvegian s-a reunit de urgenţă. Suedia a sporit, de asemenea, securitatea în capitală, potrivit Telegraph.

Preşedintele francez şi cel american condamnă atacul terorist petrecut vineri, în capitala Norvegiei, "Un act de violenţă odios şi inacceptabil", a declarat Sarkozy.

Potrivit poliţiei, atacul a vizat Ministerul Petrolului şi afacerilor energetice, unde s-a produs un incendiu în urma exploziei. În zonă mai erau biroul premierului, Ministerul Finanţelor, dar şi sediul celui mai mare tabloid din ţară, Verdens Gang (VG).

Gruparea teroristă Ansar al-Jihad al-Alami sau Helpers of the Global Jihad se pare că ar fi revendicat atacul, potrivit lui Will McCants, analist pe probleme de terorism din cadrul CNA, o instituţie de cercetări care studiază terorismul. "V-am avertizat încă de la atentatul din Stockholm, din decembrie 2010, că astfel de operaţiuni vor mai avea loc. Ceea ce vedeţi este doar începutul a ceea ce urmează să se întâmple", a tradus Will McCants mesajul teroriştilor.

Un analist pe probleme de securitate a declarat, de asemenea, la CNN că evenimentele de la Oslo par să fie un atac major, coordonat, care aminteşte de atentatele de la Mumbai din 2008 şi care par să poarte marca al-Qaida.

Norvegia, ţara membră a NATO, a fost ameninţată în trecut de reţeaua teroristă Al-Qaeda, din cauza implicării sale în războiul din Afganistan. De altfel, anul trecut autorităţile norvegiene au anunţat arestarea a trei persoane care "pregăteau activităţi teroriste".

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.