Noi detalii despre tragedia SMURD: Solicitarea s-a făcut la Galaţi, dar a venit Iaşul. Aeronava a fost asigurată

Presa din România a dezvăluit noi detalii despre modul în care elicopterul SMURD de la Iaşi a desfăşurat acum două zile tragica emisiune în Republica Mol­dova.

Astfel, potrivit Ziarul de Iaşi, la prima intervenţie, cea în ca­zul femeii de 85 de ani, care a necesitat transport la Chişinău pe fondul unei insuficienţe renale acute, al unei insuficienţe respiratorii şi al unei bronhopneumonii, solicitarea a fost primită de la Dispeceratul Aviasan Chişinău.

Pen­tru cea de-a doua, în cazul unui bărbat de 64 de ani care suferise un accident vascular cerebral, au fost solicitaţi iniţial prin dispeceratul SMURD de la Bucureşti cei de la SMURD Galaţi, deoarece erau mai aproape. Pentru că erau plecaţi într-o altă misiune, s-a decis să intervină cei de la Iaşi.

Zona din care trebuia preluat pacientul aflat în comă era una în care puteau interveni ambele elicoptere, însă, pentru că acesta era într-o altă misiune, s-a decis să intervină Iaşul“, a explicat prof.dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU- SMURD de la Spitalul „Sf. Spiridon.

Deşi condiţiile meteo erau nefavorabile, pilotul a cercetat condi­ţiile de zbor şi a luat decizia de ridicare a elicopterului.

Medicul-şef UPU-SMURD a precizat că medicii şi asistenţii care făceau de gardă şi pe elicopter o făceau în mod voluntar, prin acord scris. Directorul Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ), Florin Agapi, a spus ieri că elicopterul ar fi trebuit să fie pilotat de cei din Repu­blica Moldova şi nu de români, deoare­ce aceştia nu ar fi avut cum să cunoască foarte bine teritoriul.

În mod normal, e bine ca în zonele respective să intervină piloţi de acolo, moldoveni, pentru că ei cunosc mai bine terenul, ştiu mai bine unde pot să meargă şi unde nu, sunt aterizări cu un risc extrem de mare având în vedere că sunt aterizări şi pe lângă sate. Şi cei de peste Prut au piloţii lor, a menţionat Florin Agapi.

Proiectul transfrontalier presu­punea ca, în baza acordului dintre gu­vernele Republicii Moldova şi al Româ­niei, să existe ajutor reciproc pentru intervenţii transfrontaliere în caz de urgenţe atât pe cale rutieră, cât şi pe cale aeriană.

Acesta a fost implementat timp de doi ani, din 2013, perioadă în care specialiştii ieşeni au instruit personalul medical din Moldova şi în care au fost achiziţionate şi echipamente moderne. Echipamentele au rămas ]n Moldova, iar elicopterul SMURD îşi avea baza la Iaşi. Valoarea totală a proiectului a fost de 6.67 milioane de euro.

În acelaşi timp, Digi 24 a anunţat că elicopterul SMURD prăbuşit în Republica Moldova era asigurat de Omniasig. Deşi nu se ştie deocamdată cât va fi despăgubirea, poate fi făcută o estimare. În urma tragediei similare din 2014, Omniasig a acoperit daune de 5 milioane şi jumătate de euro.

Elicopterele SMURD sunt asigurate de o poliţă mai largă încheiată pentru toate aparatele de zbor din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului de Interne.

Potrivit planului de achiziţii al instituţiei, poliţele pentru următorii patru ani ar urma să coste aproximativ 4 milioane de lei.

Elicopterul SMURD a pornit spre Cahul joi, în jurul orei 13:00, pentru a prelua un pacient, cetăţean al Statelor Unite ale Americii, care urma să fie transportat la Chişinău. La ora 14:13, aparatul de zbor a dispărut de pe radare, iar apoi au apărut informaţiile despre prăbuşirea lui în apropierea satului Haragîș, din raionul Cantemir. În urma tragicului accident şi-au pierdut viaţa pilotul Doru Gavril, copilotul Voicu Şocae, medicul Mihaela Dumea şi asistentul medical Gabriel Sandu, toți membri ai echipajului SMURD.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.