Noapte de coşmar! O tânără din capitală s-a trezit lângă un bărbat necunoscut care avea un cuțit în mână

Noapte de coşmar pentru o tânără din capitală. Acesta dormea în camera ei, când deodată s-a trezit cu un bărbat necunoscut, cu hainele murdare de sânge și cu un cuțit în mână.

Potrivit Canal 3, imediat ce l-a văzut pe necunoscut, tânăra a reușit să se strecoare pe lângă individ și a ieșit pe ușă. În scara blocului a dat peste unul dintre vecini, care s-a oferit să o ajute. Acesta nu a aflat mare lucru de la femeia bulversată,dar a înțeles că este nevoie de intervenția ofițerilor de poliție.

Tânăra a încercat să le dea ofițerilor de investigație o descriere cât mai detaliată a individului care a speriat-o de moarte. Nu prea i-a reușit. Nicidecum nu-și putea reveni din șoc şi abia de își mai stăpânea lacrimile.

În final, oamenii legii au constatat că bărbatul cu cuţitul în mână era un cunoscut al bunicului fetei. Cei doi, bunicul și invitatul său, au chefuit o bună bucată de timp în bucătărie. Nu se știe ce nu au împărțit, dar la un moment dat între ei a izbucnit un conflict, care s-a sfârșit cu un cuțit înfipt în umărul gazdei.

Femeia a povestit că îi cunoaște pe amicii de pahar ai bunicului său, dar pe individul cu care a cinstit seara trecută l-a văzut prima dată. În baza informațiilor oferite, oamenii legii au pornit căutările pentru a-l identifica pe suspect.

Pe marginea acestui caz a fost iniţiată o anchetă penală. Bunicul rănit a fost transportat la Institutul de Medicină Urgentă pentru a-i fi acordate îngrijirile necesare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare