Cel de-al patrulea preşedinte al Republicii Moldova, Nicolae Tinofti, care a fost investit astăzi, 23 martie, a declarat, în faţa a peste 500 de invitaţi, persoanlităţi din Republica Moldova, dar şi de peste hotare că va fi garantul integrităţii teritoriale a ţării noastre.
Acesta a mulţumit partenerilor de peste hotare pentru interesul ce-l au pentru soluţionarea conflictului transnistrean şi a asigurat cetăţenii Republicii Moldova că va depune maxim efort pentru ca cele două maluri ale Nistrului să nu fie separate. „În calitatea de garant al Constituţiei, voi acţiona cu fermitate, consecvent ca într-o bună zi pe Nistru să nu mai fie această linie care ne separă”, a menţionat cu emoţie Nicolae Timofti.
Amintim că în aceste momente, la Palatul Republicii are loc ceremonia de investire a Preşedintelui Republicii Moldova, Nicoale Timofti. Ulterior, Timofti va depune flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.