Nicolae Timofti, Andrian Candu şi Pavel Filip au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare!// FOTO

Pe 2 iulie se împlinesc 512 ani de la moartea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Cu acest prilej, preşedintele Nicolae Timofti, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu şi premierul Pavel Filip, deputaţi şi funcţionari au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul Chişinăului.

“Ştefan cel Mare este pentru noi un exemplu şi chiar sufletul nostru”, a declarat preşedintele Nicolae Timofti, după ceremonia de depuneri de flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare.

Şeful statului a declarat că Ştefan cel Mare a rămas nemuritor prin faptele sale şi a îndemnat cetăţenii să stea “strajă la hotare”, urmând exemplul domnitorului.

“Sper că dacă vom urma sfaturile lui ca să iubim acest pământ și să stăm strajă la hotare, aceasta va fi de apreciat de cei tineri, vârstnici și viitorii noștri nepoți și copii. Mai cu seamă în zilele acestea când trebuie să luăm toate măsurile ca să păstram integritatea teritorială a statului și vom face tot posibilul pentru a fi înțeleși corect de toți partenerii care au și altă opinie. Însă, noi vom lupta pentru a păstra hotarele”, a declarat Nicolae Timofti.

Omagiat de străini, lăudat de dușmani și prețuit de aliați, imaginea lui Ștefan cel Mare a intrat în conștiința românilor fiind una dintre cele mai luminoase figuri din Istoria Națională.

timofti, candu si flipi

Ştefan cel Mare a domnit între anii 1457 şi 1504, fiind apreciat pentru acţiunile sale excepţionale întru apărarea integrităţii ţării, pentru dezvoltarea multilaterală a ţării, dar şi apărarea credinţei. După o domnie de 47 de ani, marele voievod s-a stins din viaţă la 2 iulie 1504. Mormântul se află la mănăstirea Putna. Ştefan cel Mare a fost canonizat în 1992 de Biserica Ortodoxă Română.

monumentt lui stefan flori

flori monumentul lui stefan

flori monumentul lui stefan

flori monumentul lui stefan

Foto: preşedinte. md

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.