„Hai să spunem lucrurilor pe nume. Moldovenii şi românii sunt un singur popor. Şi moldovenii au dreptul să se reunească cu românii, dacă vor dori aceasta. Ce este în general România? În linii mari, ea reprezintă două principate: Moldova şi Valahia”, scria, zilele trecute, un cunoscut jurnalist rus, Mihail Leontiev.
Din când în când câte un rus înfuriat spune lucrurilor pe nume, dar, în general, Rusia acţionează ca şi cum în RM şi România ar trăi două popoare diferite, duşmane de moarte, urmărind cu tenacitate şi perseverenţă menţinerea sârmei ghimpate pe Prut. Moscova veghează atentă ca cele două părţi ale aceluiaşi popor să nu se apropie prea mult una de alta, considerând, nu se ştie de ce, că aceasta i-ar leza interesele. Pentru a împiedica în anii ’90 o eventuală reunificare a RM cu România, Kremlinul a provocat războiul de pe Nistru, fapt recunoscut de unii reprezentanţi ai Mosovei.
Acum ea schimbă un pic macazul, spunându-le separatiştilor să renunţe la planurile de independenţă, pe care le-a încurajat până acum. Fiindcă în societatea moldovenească se vorbeşte tot mai mult despre renunţarea la Transnistria în scopul integrării europene şi a reîntâlnirii cu România în cadrul UE, Moscova îşi manifestă disponibilitatea de a împinge Transnistria în braţele RM, dar cu condiţia ca Chişinăul să-i ofere Tiraspolului dreptul la veto în probleme de politică externă şi de securitate, ca RM să nu se poată mişca nicăieri fără voia Moscovei.
Este grăitor, în acest sens, comentariul lui Ghenadi Kononenko, şeful secţiei „Moldova şi Transnistria” din cadrul Institutului ţărilor CSI: „Din punctul de vedere al experţilor noştri, este în interesul Rusiei intrarea sau întoarcerea Transnistriei în componenţa Republicii Moldova în condiţii speciale (s. n.). În primul rând, cu revenirea Transnistriei se va pune capăt ideii care circulă în România – privind reunificarea cu Basarabia moldovenească. În al doilea rând, Ucraina va fi lipsită de ipotetica posibilitate de a alipi Transnistria, care din 1924 până în 1940 intra în componenţa ei. (…) În al patrulea rând, … aflându-se în componenţa Modovei, Transnistria nu îi va permite acesteia să rezolve chestiunea aderării la NATO… În momentul de faţă, aceasta este important pentru noi”.
Neadmiterea reunificării poporului român reprezintă pentru Rusia obiectivul nr. 1 în această regiune. Ea a vărsat în 1992 sânge pentru aceasta. Tot zilele trecute, un reprezentant al Rusiei le vorbea tranistrenilor despre îngrijorarea Moscovei faţă de „românizarea” RM şi promitea să abată de la ei, împreună cu autorităţile cooperante de la Chişinău, pericolul „românizării” RM. Despre acest „pericol” scrie zilnic şi toată presa comunistă, aşa că Moscova n-ar trebui să-şi facă griji. Dar românizarea, care este prezentată ca o subminare a statalităţii, înseamnă, de fapt, „a spune lucruilor pe nume”, a insista asupra adevărului, a-i trezi pe moldoveni la viaţa conştientă, a le vorbi despre trecutul lor, a ajuta să-şi redescopere propriile origini, a le deschide ochii, a-i vindeca de românofobie. Iar ceea ce comuniştii numesc „patriotism” înseamnă de fapt să minţi, să falsifici, să reintroduci metodele propagandei sovietice, să cultivi ura faţă cei de peste Prut, să-i izolezi pe moldoveni de restul românimii.
În mod ciudat, unii reprezantanţi occidentali acceptă şi încurajează Chişinăul în cultivarea unui asemenea „patriotism”, cu intenţia nobilă de a netezi drumul spre concilierea cu separatiştii.
Fiindcă e vorba totuşi de un conflict geopolitic, soluţia trebuie căutată în sfera geopoliticiului, lăsând în pace problemele identitare. Moscova are de retras trupele de pe teritoriul nostru, iar „românizarea” nu o priveşte. Putem discuta dacă, de dragul concilierii cu transnistrenii, ar merita sau nu să fie sacrificat proiectul unei posibile reunificări politice dintre RM şi România. Dar este de neconceput îndemnul de a ignora adevărul, de a falsifica numele limbii române, de a accepta izolarea, de a cultiva românofobia şi un patriotism de „stână”, inoculat decenii la rând prin spălare de creieri.
Suntem astăzi moldoveni din punct de vedere politic, dar români prin limbă şi prin cultura noastră. Lucrul aceasta nu ai cum să-l ascunzi, şi ruşii, după cum demonstrează Mihail Leontiev, nu pot fi înşelaţi. Şi nici transnistrenii. De ce ne-am înşela atunci noi pe noi? Nicolae Negru //www.jurnal.md
