Artistul Nicolae Botgros, înregistrat în calitate de candidat independent pe circumscripția nr. 42 Cantemir, a anunțat că se retrage din cursa electorală. „Am luat decizia de a rămâne artistul pe care îl cunoașteți, de a rămâne prezent în viețile voastre prin muzica mea”, a declarat Nicolae Botgros.
Într-un mesaj pe Facebook, artistul a mărturisit că în aceste două săptămâni de campanie electorală a înțeles „cât de diferit este să fii printre oameni prin muzică și ca politician”.
„Am înțeles că după ce oamenii mă vor vota deputat, va trebui de fapt să am două vieți total diferite, să o sacrific pe una pentru alta și poate să nu mai reușesc să mă dedic nici uneia așa cum trebuie”, a menționat Nicolae Botgros.
El a spus că muzica e viața sa și oricât de mult ș-ar dori să ajute oamenii dintr-o funcție, ca cea de deputat, el nu poate renunța de a-i face fericiți prin muzica sa.
„Mă voi retrage din cursa electorală și îmi voi dedica următoarea perioada pentru pregătirea marelui concert din 23 februarie, iar apoi pentru celelalte activități artistice”, a mai spus artistul.
În final, dirijorul orchestrei „Lăutarii” și-a cerut scuze de la cei pe care poate i-a dezamăgit prin această decizie, dar crede că în timp aceștia vor înțelege cu toții corectitudinea deciziei sale și alegerea pe care a făcut-o.
Pe circumscripția 42 sunt înregistrați candidații Elena Bacalu (PDM), Vladimir Țurcan (PSRM), Vasile Lupașcu (PPȘ), Constantin Boeștean (ACUM), Roman Ciubaciuc (PPPN), Elena Damașcan (PL) și Iurie Crăciuneac (independent).