Negruță spune că Filat îi poartă pică, iar condamnarea sa e o metodă de șantaj

Ex-ministrul Finanțelor, Veaceslav Negruță, care a fost condamnat marți la trei ani de detenție cu suspendare, a vorbit, în cadrul unui interviu pentru ziarul Timpul, despre decizia de condamnare, dar și despre relația sa cu Vlad Filat.

Acesta spune că Vlad Filat îi poartă pică şi se arată convins că dosarul pe numele său este doar o metodă de şantaj pentru a-l reduce la tăcere în cazul jafului de la BEM.

“Nota internă despre cazul Sandulachi mi-a fost prezentată de către şeful Direcţiei juridice a Ministerului de Finanţe (MF), Valeriu Secaş care, apropo, luni a fost avansat în funcţia de şef adjunct al Agenţiei de Achiziţii Publice. Documentul era plin cu factologii despre șanse investiționale ratate, pierderi morale și materiale şi practicile CEDO. Se arăta că Sandulachi a pretins 2,4 mln. de euro, însă Curtea de Apel a hotărât să-i achităm 400 de mii. Jos era semnătura juristului, de unde rezultă că el îşi asuma răspunderea pentru cele scrise”, spune acesta.

Negruță spune că a fost singurul ministru PLDM numit împotriva voinței lui Vlad Filat. “Da, eu am fost cofondator al PLDM și-mi crucesc poate sufletul că m-am băgat acolo, dar nu ştiam cine intră şi pleacă din partid”, menționează Negruță.

Referindu-se la situația de la BEM, Negruță spune că “Vlad Filat cu Victor Bodiu au mascat lucrurile ce ţineau de BEM astfel încât eu să nu-mi dau seama cine stă în spate. Ei au preluat controlul la BEM în august 2012 şi au reuşit să joace cu mine. Primul semnal, care mi-a dat de înţeles cum stau lucrurile a apărut pe 4 noiembrie 2012. Eu am trimis la guvern o scrisoare, prin care întrebam de ce a fost scos sechestrul pe acţiunile de la BEM, aplicat în cadrul a şase dosare pornite la cererea MF. Peste trei zile, după şedinţa de dimineaţă cu prim-ministru, el mi-a reproşat în prezenţa altor martori: „Tu mai ai să-mi scrii scrisori oficiale? Eu am dat indicaţii să fie scos sechestrul, mai ai întrebări?”. După ce a fost scos sechestrul, a început mişcarea de acţiuni de la cele patru companii ruseşti, infiltrate din umbră, către companiile care, în 2013, au preluat pachetul majoritar la BEM. Astfel, am înţeles că se întâmplă ceva foarte urât”, a explicat acesta.

Amintim că Negruţă este acuzat de abuz în serviciu, după ce, în 2012, fiind ministru, a autorizat transferul a 400 de mii de euro pe numele fostului deputat Pantelei Sandulachi drept prejudiciu moral obţinut în instanţa de judecată. Ministerul Finanţelor a transferat atunci întreaga sumă în contul lui Sandulachi, deşi mai târziu, Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) a hotărât că statul trebuie să-i plătească acestuia doar o mie de euro.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.