Negocietile pentru reglementarea diferendului transnistrean ar putea fi reluate în luna iunie curent, potrivit unor reprezentanţi ai Uniunii Europene care au participat, la Madrid, la finele săptămânii trecute, la consultările mediatorilor şi observatorilor în procesul de negocieri.
La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a anunţat că Rusia, Ucraina, OSCE, UE şi SUA, mediatorii şi observatorii în procesul de negocieri, pledează pentru reluarea tratativelor cu participarea părţilor implicate în conflict.
MAE rus anunţă că Moscova pledează pentru găsirea unui model care ar asigura o reglementare politică durabilă a conflictului transnistrean. Participanţii la consultări au discutat situaţia din regiune şi perspectivele de reluare a negocierilor în format "5+2" în cel mai aproiat timp.
În acelaşi timp, problema transnistreană a fost abordată săptămâna trecută şi de Daniel Fried, asistentul Secretarului de Stat pentru afaceri în Europa şi Eurasia, în contextul situaţiei din Rusia. Oficialul SUA a spus că Statele Unite depun eforturi pentru găsirea unei soluţii în conflictul separatist din Moldova. În raportul său el notează influenţa Rusiei asupra liderilor transnistreni, care refuză, deocamdată, să revină la masa de tratative. SUA apreciează poziţia Rusiei care recunoaşte integritatea teritorială a Moldovei, în acelaşi timp menţionând că, în pofida declaraţiilor preşedintelui Putin de anulare a embargoului impus vinurilor şi producţiei agricole moldoveneşti, acest lucru nu se întâmplă.
Negocierile în forma "5+2" au fost suspendate în februarie anul trecut. Toate tentativele de reluare a discuţiilor au eşuat până acum din cauza refuzului Tiraspolului de a reveni la negocieri. // BASA-Press