Negociator rus: Transnistria va putea trăi separat de Moldova numai zburând pe Lună

Negociatorul rus în problema transnistreană, Serghei Gubarev, suţine că aceasta nu poate fi soluţionată la Moscova, Kiev, Washington, Bruxelles sau Viena, iar cheia se află la Chişinău şi Tiraspol.

Totodată, acesta susţine că Tiraspolul şi Chişinăul au, inevitabil, un viitor comun. “ Transnistria va putea trăi separat de Moldova numai zburând pe Lună. Şi pentru că o asemenea posibilitate deocamdată nu se întrevede, Moldova şi Transnistria, în mod evident, vor trăi împreună.”, a declarat Gubarev în cadrul unui interviu oferit pentru Europa Liberă.

Referindu-se la pacificatorul care a împuşcat în Vadim Pisari pe 1 ianuarie 2012,Gubarev a declarat că de acest caz se ocupă procuratura militară rusă, conform înţelegerilor care există.

“Procuratura moldoveană, din câte ştiu, a fost deja informată despre rezultatele investigaţiei. Ce-i drept, până acum nu avem o confirmare, din partea procuraturii moldoveneşti, şi de aceea eu nu pot să dezvălui conţinutul deciziei. Dar deîndată ce vom avea confirmarea că procuratura moldoveană a primit informaţia procuraturii ruse, care de altfel i-a fost expediată în ultimele zile din luna iulie, – probabil că o transportă cu o broască ţestoasă, – atunci eu sunt gata să revin la discuţia asupra acestei chestiuni”, a adăugat acesta.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.