Liderul Partidului Socialiştilor Igor Dodon este candidatul preferat al alegătorilor la funcţia de preşedinte. Cel puţin aceasta reiese dintr-un sondajului socio-politic, realizat de CBS-Axa, în colaborare cu IDIS-Viitorul, care a fost prezentat miercuri, 28 septembrie.
Astfel la întrebarea: „Pe cine din candidații înscriși în cursa electorală ați vota?”, 23,3 la sută din alegători au declarat că şi-ar da votul pentru Igor Dodon.
Interesant este faptul că pe locurile doi, trei şi patru sunt poziţionaţi Maia Sandu, Andrei Năstase și Marian Lupu, diferenţa dintre cei trei fiind mai mică de un procent. Astfel, Maia Sandu ar fi votată de 7,9%, Andrei Năstase de 7,7% și Marian Lupu de 7,6%.
Cei trei sunt urmați de Dumitru Ciubașenco cu 4,5%, Iurie Leancă cu 3,2% și Valeriu Ghilețchi cu 1,5%. Pentru ceilalți candidați au optat câte mai puțin de un procent din respondenți.
Datele din sondaj arată că rata persoanelor indecise ar atinge cota de 28%, iar aproape 12% dintre respondenți au declarat că nu vor merge la alegeri.
Sondajul a fost realizat de compania CBS-AXA la comanda IDIS „Viitorul” în perioada 14-25 septembrie pe un eșantion de 1108 persoane pe întreg teritoriul țării, cu excepția regiunii transnistrene, și are o marjă de eroare de 3%. Sondajul socio-politic a purtat genericul „Calitatea guvernării evaluată prin prisma serviciilor prestate de stat”, dar a cuprins și întrebări despre apropiatele alegeri prezidențiale.