De Victoria Ungureanu
Chişinău (Moldova.ORG) — Aliaţii NATO au exprimat constant sprijinul lor pentru integritatea teritorială, independenţa şi suveranitatea Republicii Moldova, respectînd, ca şi în cazul altor state europene, statutul de stat neutru al ţării noastre. Declaraţiile respective se conţin în scrisoarea Secretarului General NATO, Anders Fogh Rasmussen, drept răspuns la adresarea Preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu.
Înaltul oficial NATO asigură Preşedintele Republicii Moldova că „aliaţii NATO au exprimat constant sprijinul lor pentru integritatea teritorială, independenţa şi suveranitatea Republicii Moldova”, iar statul nostru „este un partener apreciat al Alianţei Nord-Atlantice”. NATO respectă statutul Republicii Moldova de stat neutru şi va continua parteneriatul cu ţara noastră, aşa cum face şi în cazul altor state europene neutre, se mai arată în scrisoare.
Totodată, Anders Fogh Rasmussen menţionează atenţia pe care NATO o acordă „conflictului prelungit din regiunea transnistreană a Republicii Moldova” şi salută angajamentul consistent şi plenar al autorităţilor de la Chişinău de a soluţiona pe cale paşnică diferendul transnistrean, precizînd că negocierile recunoscute internaţional în formatul 5+2, purtate cu asistenţa OSCE, sunt un cadru legal şi corect pentru continuarea discuţiilor.