La lista celer 12 dinozauri media, publicata recent pe site-ul ziarului ZIUA, se mai adauga unul – al 13-lea ! – de data asta din Basarabia.
Sinucigasi revendicindu-si sferele de influenta
Personajul se numeste Iurie Rosca, un nume bine cunoscut opiniei publice rominesti. Face jurnalistica la Chisinau in perioada sovietica, iar odata cu perestroika lui Gorbaciov si in anii urmatori urca semet pe creasta valului de redesteptare nationala. Chiar din prima faza se manifesta ca lider, desi va fi ales ca atare mai tirziu, dupa ce presedintele de atunci al Frontului Popular si fostul premier Mircea Druc va candida la presedintia Rominiei si se va stabili la Bucuresti. Odata cu alegerea lui Rosca la timona Frontului Popular din Basarabia, de la aceasta formatiune incep sa se desprinda rind pe rind grupuri intregi de membri care creeaza pe acelasi segment al spectrului politic alte partide cu programe si mesaje aproape identice. incepe o lupta sinucigasa intre Rosca si fostii sai colegi pentru suprematie pe segmentul politic de dreapta si mai ales pentru un loc onorabil in loja oficiala de la Bucuresti.
Cu puiul de dinozaur la sin
Razmeritele feudale dintre mesagerii rominismului din Basarabia si programele lor decuplate de la asteptarile celor mai multi dintre alegatori favorizeaza, in 1994, intrarea masiva in parlamentul de la Chisinau a asa-numitilor agrarieni, tot comunisti si ei dar specializati mai mult pe agricultura de tip sovietic decit pe politici coerente de guvernare in conditiile economiei de piata. Acestia, impreuna cu gruparea de esenta ruseasca „Edinstvo”, creeaza o majoritate parlamentara constitutionala si se apuca sa darime tot ce au construit predecesorii lor din primul parlament. Iurie Rosca, cu cele 7 procente ale sale, ramine pe banca opozitiei si face procese de constiinta intelectualilor care au parasit Frontul Popular, taxindu-i pe toti de-a valma drept „colaborationisti” ai vechiului regim comunist. Probabil, inca de pe atunci culmea disidentei pentru Rosca insemna sa colaborezi cu un regim comunist nou, generatia 2005! intre doua polemici cu falsii sai amici, Rosca mai organizeaza cite o actiune de strada „impotriva stapinirii”. Dar astfel de actiuni nu-i impiedica pe agrarieni sa ratifice acordul CSI, sa introduca moldovenismul primitiv in Constitutie si sa lase reformele economice in coada de peste. in schimb, Rosca reuseste sa induioseze multe inimi din afara Basarabiei, unele dovedindu-se a fi chiar foarte milostive. Asa se face ca sub dominatia agrarienilor Iurie Rosca intra in posesia exclusiva a unor importante bunuri constind in bani, echipamente si o tipografie performanta de doua milioane de dolari. Toate aceste bunuri aveau o destinatie publica: consolidarea democratiei si sprijinirea culturii nationale amenintate de recrudescenta proletkultismului la Chisinau. Donatorii inca nu aveau de unde sa stie ce pui de dinozaur incalzeau la sinul lor. Ei nu si-au putut imagina ca pina la urma Iurie Rosca va lua aceste bunuri foarte aproape de inima sa, ca pe niste daruri personale sau ca mici atentii pentru serviciile pe care el credea ori lasa sa se inteleaga ca le aduce unei cauze nobile.
„Miinile curate” aprind fitilul
Pentru alegerile parlamentare din 1998 a existat un proiect politic important – crearea unei aliante electorale democrate care sa schimbe raportul de forte in favoarea reformelor economice si a unor relatii normale cu tarile vecine si in primul rind cu Rominia, pentru ca agrarienii adusesera relatiile cu tara noastra la un inghet total. in mare, proiectul a reusit. Conventia Democrata din Moldova obtine aproape o treime din mandate si impreuna cu alte doua grupuri parlamentare, conduse de Valeriu Matei si, respectiv, de Dumitru Diacov, reuseste in cele din urma sa infiinteze in parlament Alianta pentru Democratie si Reforme (ADR). Iurie Rosca stia de la bun inceput cine ii sunt partenerii de coalitie si ce afaceri invirt acestia. Putea deci sa se produca in postura de apostol al adevarului absolut pina la crearea aliantei. El insa a preferat s-o faca dupa, in cel mai nepotrivit moment si in pofida apelurilor la dreapta socotinta transmise spre el din cercurile cele mai inalte de la Bucuresti. Rosca se simtea deja dinozaur si crezind ca se poate lua de piept cu alti dinozauri, declanseaza campania „miinilor curate” si arunca in aer coalitia de guvernamint. Efectele „deflagratiei” sunt devastatoare: alegeri parlamentare anticipate in 2001, victoria absoluta a comunistilor (71 de mandate din 101) si uniunea Rusia-Belarus la orizont.
Partidul ca paravan
Dupa 2001, Iurie Rosca mai gaseste destui naivi ca sa tina aprinsa flacara „anticomunismului” in strada. insa pentru comunisti aceste manevre nu mai prezentau nici un pericol. Cunoscindu-le dinamica, le tratau ca pe niste furtuni intr-un pahar cu apa. De aceea si-au vazut linistiti de treaba si au reactionat abia la interventia Consiliului Europei. Dovada ca nu i-a deranjat cu nimic protestele de strada e si faptul ca nu s-au temut sa initieze procedura de ridicare a imunitatii parlamentare a organizatorilor acestor proteste si chiar sa le instrumenteze dosare penale. Probabil doar rapirea lui Vlad Cubreacov l-a salvat pe Rosca de pirnaie. Daca a fost o rapire din serai, arhitectii unei asemenea strategii de risc marca CIA merita felicitari. Dar asta poate fi si o sabie a lui Damocles atirnind amenintator deasupra liderilor PPCD, pentru ca nimic din ceea ce face omul sub soare nu ramine necunoscut. Mai ales daca omul s-a angajat sa serveasca binele public si interesul national. Urmeaza pentru Rosca o perioada foarte agitata. imprejurari „independente de vointa lui” il silesc sa-si imparta timpul intre partid si proprietati. Pina la urma, a ales proprietatile, iar partidul a ramas doar ca un paravan sau ca o activitate conexa. Folosind pretextul ca proprietatile ar putea sa ajunga pe miinile comunistilor, Rosca le-a privatizat, declarind drept „proprietati personale” bunuri de milioane de dolari la care nu a contribuit personal cu nici o para chioara (tipografie, ziar, agentie de presa, citeva imobile cu terenuri aferente). Evident, aceste si alte „afaceri colaterale” nu puteau sa treaca neobservate de putere si de organele fiscale de la Chisinau.
Dinozaurii isi dau mina
in 2005, au loc din nou alegeri parlamentare. Pentru ca spectacolul electoral sa fie mai picant, Rosca imbraca camasa de forta a revolutiei portocalii si isi ia ca mascota chipul desfigurat de dioxina al lui Yuscenko. „Partida revolutiei” s-a plasat mult sub asteptarile tuturor: noua la suta. Din cauza „ploii”, revolutia se amina din nou. inainte de ultima batalie electorala pentru parlamentul de la Chisinau comunistii initiasera o ancheta privind proprietatile liderului PPCD. Rezultatele n-au mai fost facute publice, iar unii observatori se intrebau cu ce pret si-a asigurat Rosca propria sa liniste. Raspunsul a venit mai tirziu, pe 4 aprilie 2005, cind dinozaurii si-au dat mina si au cazut la pace. O pace care ofera moldovenilor ragazul de a-si regasi mintea de pe urma, iar noua – un prilej de profunda meditatie.
Totusi, „kampffanatiker”
in cazul subiectului acestui studiu, se pare ca avem de-a face totusi cu ceea ce germanii numesc „kampffanatiker”, adica fanatic de lupta. Datele noastre identifica in tabloul sau psihologic aproape toate elementele definitorii ale unui asemenea tip de personalitate, adica: neincredere in oameni, supraestimare de sine, lipsa a dinamismului adaptiv, psihorigiditate, interpretativitate, modulare afectiva redusa, prudenta excesiva si secretivitate. Subiectul da impresia ca este activ si energic, dar in realitate combativitatea lui nu-l face sa avanseze, ci doar sa ramina in aceeasi pozitie cu caracter profund neadecvat si neadaptativ, in opozitie cu dinamismul vietii normale care evolueaza prin dezvoltarea si rezolvarea contradictiilor. Subiectul mai este vestit prin intransigenta sa tiranica fata de subalterni. Exista dovezi ca un sir intreg de colegi au simtit pe propria lor piele duhul blindetii adunatoare de oameni emanind de la acest lider politic care n-a invatat nimic de la mentorii sai spirituali, impingind ideea de puritate (puritate care de altfel ii este straina) pina la manie si fanatism. / Ovidiu Scarlat // Jurnal de Chisinau
