În interviul acordat agenţiei INFOTAG, analistul politic Oazu Nantoi a spus că nu este serios că Lupu este tratat ca un "trădător al comuniştilor".
"În asemenea situaţii, PD nu ar trebui să creeze alianţă cu Partidul Liberal Democrat, deoarece Vlad Filat a plecat de la PD. Iar Alianţa "Moldova Noastră" nu ar trebui să creeze alianţă cu PD, pentru că Partidul Democrat a plecat din Blocul "Moldova Democrată". Reiese că noi suntem un neam de trădători. Acesta nu este nici viciu şi nici argument", a spus Nantoi.
Analistul a mai subliniat că necesitatea alegerii preşedintelui nu rezidă în faptul că este o funcţie importantă, dar "pentru că e o barieră fără depăşirea căreia vom fi condamnaţi să ne zbatem în criză politică continuă fără şansa de a redresa situaţia social-economică".
Primul scrutin al alegerile prezidenţiale va avea loc la 10 noiembrie. După necesitate, poate fi organizat şi cel de-al doilea tur. Dacă nu se reuşeşte alegerea preşedintelui, sînt declarate alegeri prezidenţiale repetate, ce vor avea loc peste o lună de la primul scrutin. Dacă şi acestea eşuează, preşedintele interimar Mihai Ghimpu dizolvă Parlamentul şi declară alegeri anticipate, care vor avea loc cel devreme în toamna anului 2010.