Munteanu despre Năstase: Sunteți în Moldova la “zarabotkă”

Vicepreședintele PL Valeriu Munteanu l-a pus la punct pe liderul Platformei DA Andrei Năstase în cadrul unei emisiuni la postul național de televiziune. Munteanu a remarcat că familia acestuia locuiește în Germania, în timp ce Năstase pretinde că are grijă de popor. ”Eu cred că sunteți aici într-o misiune”, i s-a adresat Munteanu lui Năstase.

În momentul în care Năstase încerca să convingă publicul că prin activitatea sa el are grijă de poporul Republicii Moldova, Munteanu i-a adus aminte că în timp ce el o face pe marele apărător, familia sa locuiește bine-merci în Germania.

”Dvs de unde știți cum trăiește poporul din Republicii Moldova? Nu prea cred. De-atâta familia Dvs trăiește în Germania pentru că probabil aici se murdărește de noroi. Trebuie aici să stea la grădiniță, aici la școală, să bea apă din robinet, să respire și atunci eu să vă cred”.

Mai mult, vicepreședintele PL a sugerat că cel mai probabil Andrei Năstase a revenit temporar în Republica Moldova nu pentru a rezolva problemele oamenilor dar pentru a face bani pe seama lor. ”Dar dacă sunteți cumva aici la ”zarabotkă”, eu nu vă cred. În momentul în care eu am 4 copii și o să trăiesc în Republica Moldova și nu plec și nici nu o plec, și părinții mei sunt aici și rudele. În momentul în care nu faci așa, eu cred că Dvs sunteți aici într-o misiune”, a accentuat Valeriu Munteanu.

Amintim că Andrei Năstase împreună cu familia, locuiește în orașul german Frankfurt pe Main, alături de nașul său de cununie Victor Țopa și de ruda acestuia, Viorel Țopa. Victor și Viorel Țopa se ascund în Germania după ce au fost condamnați la ani grei de pușcărie pentru șantaj și alte infracțiuni. Tot acolo locuiește și avocatul lui Vlad Filat, Igor Popa.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare