Moscova pregătește debarcarea lui Smirnov

De Larisa Muntean/ Chişinău / Moldova.ORG/ — De mai multă vreme sunt evidente mișcările Kremlinului pentru a-l înlocui pe liderul separatist transnistrean, Igor Smirnov. Mai nou, Moscova a alocat Transnistriei 300 milioane ruble (circa 7,5 milioane euro) drept ajutor tehnic pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii.

Banii nu vor ajunge însă la Guvernul controlat de actualul lider al țării, Igor Smirnov, ci la așa numitul Parlament condus de favoritul Moscovei pentru a-l detrona pe Smirnov.

“Banii vor ajunge zilele acestea pe adresa Sovetului suprem (autoproclamatul Parlament de la Tiraspol)”, a declarat pentru Nezavisimaia Gazeta, președintele comisiei parlamentare pentru afaceri externe din Parlamentul rus, Dmitri Soin.

Potrivit acestuia, ajutorul este privit la Tiraspol drept dovada susținerii de către Moscova în alegerile prezidențiale din toamnă a șefului parlamentului transnistrean, Anatoli Kaminski.

“Faptul că acest proiect a trecut prin Sovetul suprem și nu prin guvernul care este condus de Smirnov, a fost interpretat de transnistreni drept o formă de susținere a lui Kaminski”, a explicat Soin, estimând că „acest lucru îi va aduce lui Kaminski un plus de alegători”.

În orice caz, cei care se ocupă de mici afaceri și proprietarii de mici centre comerciale, de unități de producție, sau de ferme agricole pot vota pentru candidatul favorit al Rusiei, dacă ajutorul anunțat va sosi la timp și va ajunge la destinație.

Soin spune că atenția generală la Tiraspol este concentrată asupra acestui subiect, toți așteptând să vadă cum vor evolua lucrurile. Se tem de ceea de ce s-au temut mereu: că ajutorul va ajunge în altă parte.

Chișinăul, care întotdeauna a interpretat informațiile referitoare la ajutor financiar pentru Transnistria, tace de această dată. Atitudine care-și găsește explicația în aceea că Moldova demult ar fi vrut înlocuirea lui Smirnov.

În opinia marilor puteri, încetinirea rezolvării dosarului transnistrean, dacă nu e direct influențat de Smirnov, atunci implicarea sa indirectă este colosal. Iar alegerea unui nou șef al regiunii transnistrene, ar crea așteptări noi și speranțe găsirii unei soluții avantajoase a conflictului dat.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.