Morari: Vameșii care colaborează în anchetă au fost trimiși acasă

Şeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, a declarat pentru Deschide.MD că vameșii care au primit arest la domiciliu sau control judiciar colaborează cu ancheta.

Potrivit sursei, patru dintre aceştia au făcut declaraţii care confirmă fapte de infracţionalitate din partea ierarhic-superiorilor lor. Prin urmare, după mărturiile făcute, unul a primit arest la domiciliu, iar trei – control judiciar.

“O parte dintre ei ne-au descris modalitatea de colectare a banilor, locurile din Vamă unde erau dosiţi banii pentru a se asigura de controale sau eventuale percheziţii şi modalitatea de împărţire a “veniturilor”. Chiar şi aşa, la unul din şefii de tură, la percheziţie, s-au găsit mai mulţi bani, în diferită valută, care urmau a fi transmişi superiorilor”, a spus Morari pentru Deschide.

Şeful PA spune că au fost audiaţi şi alţi colaboratori vamali care nu figurează în dosar, dar care au confirmat schema infracţională. Aceştia au statut de martori.

Amintim că ieri, 19 dintre cei 28 de vameşi reţinuţi vineri, au primit mandate de arest de câte 15, 20 şi 30 de zile. Printre ei se regăseşte şi şeful Biroului vamal Bender – Dumitru Munteanu. Alţii 5 vor sta în arest la domiciliu, iar 4 au fost plasaţi sub control judiciar.

Ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie au descins în dimineaţa zilei de vineri, 30 octombrie, în Vama Tudora şi Palanca. Percheziţii s-au fac inclusiv la domiciliile mai multor vameşi. În urma operaţiunii, 28 de angajaţi ai punctelor vamale Tudora şi Palanca au fost reţinuţi, fiind bănuiţi de corupere pasivă. Este vorba despre inspectori vamali, şefi de ture, şefi de post, dar şi şeful şi adjunctul Biroului Vamal Bender.

foto: ZDG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.