Am fost mai de curand la un ceai la coana societatea civila romaneasca. Mi-am amintit cu duiosie de serile petrecute in copilarie la domnu’ Carol, de pe Ronda, din spatele Foisorului de foc, de interminabilele lui partide de sah cu domnu’ Tase, de dulceata de nuci verzi a lui mamaie Lenuta, de serbetul coanei Nina in chesea de cristal, de prajiturile de la Capsa din misterioasa sursa a lui tanti Larisa, de casele cu marchiza si fotografii sepia pe pereti, de cutiile de tutun pline cu papiote, linguritele de argint si serviciile de cafea aparate cu indarjire zeci de ani – toate ramasitele afumate de timp ale unei civilizatii normale, imprastiate, ascunse si aparute in momentele de relaxare intr-un Bucuresti agresiv al betonului si ideologiei necrutatoare.
Intre timp coana societatea civila romaneasca a uitat sa faca serbet si dulceata de nuci, nu mai joaca sah, nu a fost in stare sa-si apere portelanurile si linguritele de argint. A pastrat in sediile babane, primite de la partid, doar aerul imbacsit, mobilele vechi (si prafuite de ani de zile). In schimb s-a capatuit cu pahare de plastic, niste sucuri de E 364 si niste fursecuri anonime. Nimic de zis, o dupa amiaza agreabila, potentata de prezenta unui stol de domnisoare dotate cu push-ups, pasionate pana in varful flecurilor de problemele de securitate generate de amenintarea transnistreana – dupa cum bine a observat amicu’ Gicu’.
Probleme grave pe ordinea de zi: "Solutii pentru Transnistria". Scurt si la obiect. Hartia de muste care a atras hoardele societatii civile romanesti continea nume grele de experti, reprezentanti ai unora, reprezentanti ai celorlalti, nume de rang inalt ai fostei, actualei si viitoarei diplomatii, vorba ‘ceea: imanente si imuabile, de-acum si pururea in vecii vecilor.
Insa dincolo de ambient am fost deosebit de incantat de faptul ca problema transnistreana a intrat in atentia coanei societatea civila romaneasca. Probabil ca timp de cincisprezece ani, intr-o splendida izolare, ca niste larve inchise in cocon, diversele sotietati si comitii au pritocit pe toate partile problema. Si acum, ca niste molii belite, se reped bezmetice in haina groasa a fondurilor europene. Doar se stie – "acumularile cantitative duc la salturi calitative". Anii de tacere prelungita nu inseamna decat ca societatea civila romaneasca a cugetat adanc asupra problemei transnistrene, a analizat potentialele surse de instabilitate, s-a concentrat asupra problemei romanilor de dincolo de Prut.
Si acum, intr-o inflorire de autoritate si experienta, planurile si proiectele rasar ca ciupercile dupa ploaie. Pana acum, pe la noi, sunt vreo trei, inca unul va fi dat pe teava azi si cine stie cate altele vor iesi la lumina in zilele ce va sa vina. E bine, desi ramane in aer o nelamurire care atarna ca mucu’ in varful nasului: i-o fi dat cineva vreun semnal coanei sotietatea civila de a sarit asa iute cu rapoartele pe masa? Si daca da, cine e misteriosul dirijor? Eu unul prefer sa cred in varianta unei acumulari interioare de calitate superioara, iesita la aer ca uleiul la suprafata apei.
Cat despre continutul rapoartelor, iarasi e bine. Fie se bat cap in cap, fie umbla de bezmetice prin labirintul relatiilor internationale, intr-o miscare browniana liber asumata. Ceea ce este cat se poate de bine: e liber la incordatul neuronilor. Ca niste parinti grijulii, fiecare autor poate proclama in gura mare: ba al meu e mai frumos! Poate ca nu tocmai surprinzator a fost faptul ca s-a lansat pana si intrebarea daca Romania are vreun interes sa se implice in problema transnistreana? Daca dupa cincispezece ani mai punem intrebarea asta am putea sa inchidem tara, sa dam drumul la caini si sa ne vedem de drum. Bine a zis amicu’ Gicu’ – n-are dom’le nici un interes! spunem nu si am terminat cu balciul!
Toata povestea asta cu mobila prafuita, fetite simpatice (blonda din colt Gicule, blonda din colt!) experti, idei si dezbatere mi-a lasat in minte o singura idee: n-ar fi rau sa fie bine! Sau, pentru neinitiati: ar fi bine sa nu mai fie rau. O societate civila prafuita care scoate rapoarte pe banda doar cand simte ca e rost de incasat "neste ceva" (concurenta Gicule, concurenta, motorul economiei de piata!) nu este altceva decat o mascarada sinistra. / George DAMIAN // Ziua
