Moldovenii mai optimiști: numărul celor care cred că lucrurile în Moldova se redresează, în creștere semnificativă

Cetățenii moldoveni consideră că situația economică a Republicii Moldova, dar și a lor personală, s-a schimbat în ultimul timp și au o mai mare încredere în privința evoluției acesteia în viitor, potrivit Barometrului Opiniei Publice, ale cărui rezultate au fost prezentat joi.
Astfel numărul celor care cred că lucrurile în Republica Moldova merg într-o direcție greșită a scăzut la 64%, față de 84% în octombrie 2016 și 86% acum un an.

De asemenea, față de acum un an, a crescut cu 10 puncte procentuale și ponderea populației care consideră că situația economică a Republicii Moldova este mai bună.

Numărul respondenților care sunt nemulțumiți de situația economică din prezent este cu 21 de puncte procentuale mai mică în comparație cu studiul precedent.

Sondajul indică o schimbare și în percepția situației economice a Republicii Moldova peste un an. Astfel, în studiul actual proporția celor care consideră că situația economică va fi mai bună este cu 15 puncte procentuale mai mare comparativ cu anul precedent.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.