Moldovenii aflați ilegal în Italia își pot legaliza șederea

Începând de astăzi, timp de o lună, cetăţenii din afara graniţelor UE, care stau nelegitim în Italia, au posibilitatea de a-și legaliza şederea. Până pe 15 octombrie, moldovenii care muncesc ilegal în această țară vor putea obţine un permis de muncă, scrie publika.md.

Potrivit sursei, muncitorii migranți trebuie să demonstreze prezenţa pe teritoriul italian prin acte eliberate de autorităţile publice. Astfel, prin aceste acțiuni, Guvernul de la Roma vrea să reducă munca la negru în Italia. Prin urmare, moldovenii care au un loc de muncă în Italia, dar nu au acte legale, vor putea obţine permis de şedere prin intermediul angajatorului.

Potrivit legii, nu vor putea beneficia de această prevedere imigranţii expulzaţi din Italia sau cei condamnaţi pentru infracţiuni. Actul legislativ prevede sancţiuni şi măsuri împotriva patronilor care angajează muncitori din ţările din afara UE fără permis legal de şedere, mai precizează sursa.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.