Moldoveanul Alex Magala a ajuns la “Italia’s Got Talent”/ VIDEO

După ce s-a făcut cunoscut în America la show-ul "America’s Got Talent", moldoveanul Alex Magala a decis să îşi încerce norocul şi în alte ţări. Acesta participă la ”Italia’s Got Talent” unde a reuşit să impresioneze deja.

Pe scena din Italia, acesta a prezentat periculoase acrobaţii cu sabia și trucuri la bară. Publicul s-a arătat impresionat de talentul lui şi l-a aplaudat în picioare, iar jurații i-au oferit trei de “Da!”, ceea ce îi asigură trecerea mai departe în concurs.

Unul dintre membrii juriului, Maria De Filippi, nu a rezistat numărului periculos şi a închis ochii la doar un minut de la începerea acestuia, scrie portalul melty.it.

Cunoscut printre prieteni ca Keysi, Alex Magala are 24 ani şi este stabilit în Los Angeles, California. Moldoveanul originar din Orhei a devenit cunoscut după participarea la show-ul “America la America’s Got Talent” din Statele Unite.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.