Moldova Suverana: Dmitri Medvedev ar putea apropia Rusia si Occidentul

Moldova Suverana publica un editorial din care citim ca un rol important in posibila detensionare a relatiei dintre Rusia si lumea occidentala ar putea lua sfarsit odata cu venirea lui Medvedev la putere.

Moldova Suverana scrie ca „exista mai multe premise sa credem acest lucru, inclusiv interesul reciproc ca relatiile sa fie de parteneriat si nu de confruntare, in special deschisa”.
„In pofida criticilor din partea observatorilor europeni referitoare la corectitudinea procesului electoral privind alegerea presedintelui rus, totusi, acestia au recunoscut valabilitatea scrutinului si optiunea facuta de poporul Federatiei Ruse”. In acest context, a doua zi dupa scrutin, cand se stia cine va fi noul presedinte al FR, principalele cancelarii occidentale au trimis mesaje de felicitare pe adresa noului sef de la Kremlin, fara a atinge subiectul „procesului electoral”.

„Gestul venit din partea liderilor occidentali, care au salutat victoria noului presedinte si au subliniat necesitatea continuarii parteneriatului strategic, se bazeaza pe interesul tarilor respective, dar si pe creditul de incredere pe care il acorda acestia lui Medvedev, cunoscut pentru viziunile sale liberale si pentru dorinta de avea o politica externa echilibrata”.
In continuare, Moldova Suverana scrie ca Moscova „ar dori o imbunatatire a relatiilor cu Occidentul”, iar unii analisti privesc sustinerea candidaturii lui Medvedev de catre actualul presedinte, Vladimir Putin, ca pe „un element important in procesul de «schimbare la fata a Rusiei»”. „Noul sef al administratiei ruse, care este privit ca un «intelectual» si nu face parte din asa-numitii «oameni de forta» (ex-KGB-isti sau FSB-isti), are toate sansele sa realizeze acest lucru”.

Intrucat Occidentul si Rusia au nevoie unul de altul, iar intrarea intr-un nou „razboi rece” este imposibila, „restabilirea bunelor relatii intre cele doua parti va insemna, bineinteles, anumite concesii atat din partea Rusiei, cat si a Occidentului”, conchide Moldova Suverana. // DECA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.