Moldova.ORG — "Moldova salută adoptarea "Declaraţiei de la Berlin" a Uniunii Europene şi împărtăşeşte principiile ei, declarând-şi adeziunea ireversibilă la valorile UE, – se menţionează în declaraţia Preşedintelui R. Moldova, Vladimir Voronin cu prilejul celei de-a 50-a aniversări din ziua semnării Tratatului de la Roma, informează serviciul de presă al şefului statului.
Potrivit sursei citate Preşedintele a menţionat că "acest jubileu are o încărcătură simbolică deosebită nu numai pentru cetăţenii celor 27 de state- membre ale UE, dar şi pentru toţi europenii care împărtăşesc idealurile UE".
"Reînnoind angajamentele statelor europene pentru valorile Europei unite, "Declaraţia de la Berlin" proiectează forţa transformatoare a unui trecut semicentenar de constituire şi afirmare a valorilor europene comune asupra viitorului unei Europe mai puternice şi mai consolidate", se menţionează în declaraţia Preşedintelui.