De Paula Munteanu/ Chișinău / Moldova.ORG/ — „MAI vine și ne spune că oricine poate deschide o afacere pentru a vinde arme. Cum poate să vină această instituție cu un astfel de proiect? Foștii condamnați și criminalii își vor deschide afaceri și vor legaliza armele care circulă acum ilegal pe teritoriul țării noastre. Este un proiect social nociv țării noastre! Noi avem în prezent o lege foarte bună, dacă trebuie modificată, atunci să se vină cu propuneri argumentate”, a declarat Vadim Mișin.
Totul, în contextul proiectului de lege privind regimul armelor, care a stârnit discuții în Parlament între PLDM și PCRM. Deputații PCRM au criticat proiectul elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, care avea ca scop să înăsprească condițiile de obținere a permisului de port armă.
Valeriu Streleț a amintit despre numărul extrem de mare de arme pe care le deține fostul președinte, Vladimir Voronin, iar președintele fracțiunii PLDM a declarat că : „Unele intervenții ale dlui Mișin merită respect, dar cea de astăzi, am impresia, a fost o regizare pentru canalul NIT. Eu m-aș întreba de unde a cumpărat Voronin 109 de arme – de la privat sau de la stat? Dacă considerați că legea actuală este perfectă, cine i-a permis să dețină peste o sută de arme?”.
În apărarea lui Voronin a sărit Iurie Muntean, care a susținut că . „Colecția de arme la care s-a referit exponentul PLDM preponderent a fost cadonată dlui Voronin de conducătorii altor state, în semn de respect, respect la care poate doar să vizeze dl Streleț și de care el nu se va bucura niciodată. Voronin, spre deosebire de partidul pe care îl reprezintă dl Streleț, a luptat cu criminalitatea și a combătut-o, dar nu a protejat-o așa cum face PLDM și Alianța, în general”.