Moldova a numit ambasadori noi in Franta si SUA

Victoria Iftodi, actualul ministru al Justitiei va reprezenta Republica Moldova in Franta, in calitate de Ambasador Extraordinar si Plenipotentiar. In sedinta de miercuri a Cabinetuui de ministri a fost acceptata numirea sa in aceasta functie.

Victoria Iftodi, in varsta de 37 de ani, este absolventa facultatii de Drept din cadrul Universitatii de Stat din Moldova. In anii 1994-2003 a activat in calitate de notar. In martie 2003 a fost numita in functia de viceministru al Justitiei, iar din iulie 2004 activeaza in calitate de Ministru al Justiei.

In aceiasi sedinta, Guvernul a aprobat numirea lui Nicolae Chirtoaca in functia de Ambasador Extraordinar si Plenipotentiar al Moldovei in SUA.

Nicolae Chirtoaca in varsta de 53 de ani, a activat, in anii 1991-1993 in calitate de consilier pe probleme politice al Presedintelui Republicii Moldova. Din 1994 este director al Centrului Euro-Atlantic Moldova, in 1999 activeaza in calitate de consilier al Primului Ministru, Ion Sturza, si director al Colegiului Invizibil. In anul 1993 este unul din fondatorii Partidului Liberal din Moldova.
 // Reporter.MD

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.