Modificarile legislative in Gagauzia pot fi operate numai dupa consultari cu poporul, afirma presedintele Voronin

Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a salutat dorinta Adunarii Populare a Gagauziei (AP) de a ajusta legislatia autonomiei la cea nationala, dar a opinat ca asemenea modificari pot fi operate doar pe baza unui referendum al intregului popor al Gagauziei. Seful statului a facut aceasta declaratie joi, in cadrul unei intrevederi cu deputatii legislativului Gagauziei, transmite Agentia INFOTAG.

Anterior mai multi deputati ai AP lansase o initiativa, propunind ca bascanul (conducatorul autonomiei) sa fie ales prin votul intregului popor, si nu de legislativ, asemeni procedurii alegerilor prezidentiale in Moldova. Initiativa insa, a trezit reactii controversate in regiune.

Autorii initiativei si-ai motivat propunerea prin faptul ca astfel legislatia autonomiei ar putea fi apropiata de normele constitutionale ale Republicii Moldova si va permite economisirea unor fonduri importante care se cheltuiesc pentru desfasurarea alegerilor pentru postul de bascan. Parlamentarii au spus ca au fost inspirati, in mare masura, de consensul politic realizat in Parlamentul de la Chisinau dupa recentele alegeri prezidentiale.

Vladimir Voronin a subliniat ca modificarile de acest gen pot fi operate doar pe baza consultarii opiniei intregii populatii a Gagauziei, adica pe calea referendumului. Numai cu aceasta conditie se va putea obtine un rezultat ce va asigura mentinerea stabilitatii social-politice in Gaguz-Yeri si nu va conduce la incalcarea principiilor democratice de exprimare a vointei populare, a spus Vladimir Voronin. Seful statului a subliniat ca doar o asemenea abordare poate corespunde si aspiratiilor europene ale Republicii Moldova.

in cadrul intrevederii s-a mentionat ca evolutiile social-economice pozitive, inregistrate de localitatile din Gagauzia, se datoreaza pozitiilor coordonate ale autoritatilor centrale si locale in privinta obiectivelor majore de dezvoltare a regiunii, dar si conlucrarii eficiente dintre Bascan si Adunarea Populara. // Infotag

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.