Mironov a venit la Voronin cu daruri

Moldova.ORG – Preşedintele Consiliului Federaţiei al Adunării Federale a Rusiei, Serghei Mironov, i-a transmis azi, 19 mai 2008, în dar Preşedintelui R. Moldova copiile unor documente istorice din Arhiva de Stat a Federaţiei Ruse, printre care: două decrete ale Împărătesei Ecaterina a II-a, datate cu anul 1792, cu privire la acordarea unor terenuri vornicilor Moldovei Scarlat Sturza şi Gheorghie Balş; Manifestul din 17 februarie 1788 al Ecaterinei a II-a către populaţia Moldovei şi Valahiei în legătură cu războiul cu Turcia; scrisoarea din 1839 a ministrului finanţelor Rusiei adresată ministrului rus al afacerilor interne cu privire la acordarea locuitorilor oraşului Chişinău a unor privilegii întru consolidarea bunăstării lor.
Preşedintele camerei superioare a Parlamentului Federaţiei Ruse a exprimat recunoştinţă autorităţilor moldoveneşti pentru atenţia sporită acordată monumentelor istorice înălţate pe teritoriul Republicii Moldova în memoria eroilor căzuţi în cel de-al doilea Război Mondial. – Moldova.ORG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.