Ministrul transporturilor, Iurie Chirinciuc, a fost audiat în dosarul BEM

Actualul ministru al transporturilor, liberalul Iurie Chirinciuc, a fost audiat astăzi de procurorii anticorupţie în cadrul investigaţiei extinse pe cazul Banca de Economii. Fostul membru al Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe a dat depoziţii, în calitate de martor, privind circumstanţele legate de fraudele din sectorul bancar şi măsurile întreprinse în vederea asigurării securităţii în sistemul financiar.

Săptămâna trecută, fostul vice-ministru al finanţelorVictor Barbăneagră, a fost citat şi audiat în cadrul investigaţiei extinse. Acesta este bănuit de neglijenţă în serviciu, exprimată prin îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, fapt care a generat pierderea pachetului majoritar de acţiuni al statului în Banca de Economii.

Anterior, directorul adjunct al Agenţiei Proprietăţii Publice şi un fost viceministru al Economiei au fost recunoscuţi în calitate de bănuit în dosarul fraudelor de la BEM. Ambii sunt suspectaţi de neglijenţă în serviciu şi sunt cercetaţi în stare de libertate.

Amintim că, la sfîrşitul lunii mai, Procuratura Generală a extins investigaţiile penale în cazul celor trei bănci, mai mulţi oficiali de rang înalt fiind citaţi pentru audieri. Printre aceştia se numără foşti premieri, miniştri, deputaţi, responsabili de la Banca Naţională şi ai Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.