Ministrul moldovean al reintegrarii va discuta la Bucuresti dosarul transnistrean

Ministrul Reintegrarii Vasile Sova va pleca miine la Bucuresti pentru a discuta dosarul transnistrean cu ministrul Afacerilor Externe al Rominiei, Mihai Razvan Ungureanu. Vizita are loc la invitatia partii romine.

Alexandru Flenchea, seful Directiei informatii si analiza a Ministerului Reintegrarii, membru al delegatiei moldovenesti, a declarat pentru BASA-press ca singura chestiune care urmeaza sa fie dezbatuta este problema transnistreana. Chisinaul va informa autoritatile romine despre evolutiile in dosarul transnistrean. Este pentru prima data cind la nivel de ministri va fi discutata problema respectiva. Pina la ora actuala consultarile in domeniu erau desfasurate la nivel de departemente ale ministerelor de externe.

De asemenea, ministrul Sova va avea intrevederi cu anumiti secretari de stat, inclusiv cu Anca Ileana Ilinoiu, consilier prezidential in probleme internationale. Ilinoiu este responsabila inclusiv de cooperare bilaterala, subregionala si multilaterala, relatiile cu rominii de pretutindeni si integrarea europeana. Rezultatele intrevederii vor fi facute publice vineri, cind delegatia moldoveneasca va reveni la Chisinau.

Anterior ministrul roman de Externe a pledat pentru extinderea formatului de negocieri cu participarea Uniunii Europene, a SUA si chiar a Rominiei. Dupa mai multe negocieri s-a decis ca Rominia sa fie reprezentata la discutii de catre UE pe motiv ca in scurt timp ea va deveni membra a comunitatii europene. Totodata, saptamina trecuta, ministrul Afacerilor Externe al Rominiei a declarat la Chisinau ca "toate conflictele inghetate, inclusiv , cel transnistrean, reprezinta incercari de creare a unor autonomii economice, care sunt niste economii parazite, cladite pe trafic ilegal si pe angajamente economice ilegale". "Partea romina participa in egala masura ca autor si ca participant propriu-zis la solutionarea conflictului transnistrean. Faptul ca subiectul transnistrean exista astazi ca subiect de interes public, se datoreaza intr-o masura foarte mare Rominiei", a accentuat Ungureanu.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.