Ministrul de externe Andrei Galbur va participa la reuniunea anuală a Consiliului Ministerial al OSCE de la Viena

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene Andrei Galbur va participa la cea de-a 24-a reuniune a Consiliului Ministerial al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) care se va desfăşura în perioada 6-9 decembrie la Viena.

În cadrul Reuniunii va fi făcut un bilanţ al activităţii OSCE în anul 2017 şi vor fi examinate chestiuni actuale de pe agenda organizaţiei.

O atenţie aparte va fi acordată reglementării conflictelor regionale, printre care se numără şi problema transnistreană. Tot la acest subiect de pe agendă se preconizează adoptarea unei declaraţii cu privire la desfăşurarea procesului de negocieri în formatul „5+2”. Șeful diplomaţiei de la Chişinău va rosti o alocuţiune dedicată temelor de actualitate pentru OSCE.

Tradiţional, în marja reuniunii ministrul Galbur va purta discuții cu omologi şi alţi oficiali străini în vederea consolidării dialogului dintre Republica Moldova şi partenerii săi.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.