Ministrul de externe al Rominiei: rezolvarea diferendului transnistrean trebuie gasita in cadrul statalitatii moldovenesti si al suveranitatii statului moldovean

Ministrul romin al Afacerilor Externe, Mihai Razvan Ungureanu, a declarat intr-un interviu acordat postului de Radio "Europa Libera" ca rezolvarea problemei transnistrene trebuie gasita "in cadrele statalitatii moldovenesti, ale suveranitatii statului moldovean. Credem ca solutia se gaseste undeva intr-o formula de autonomie extinsa, fara nici un caz de a da nastere unei speculatii confederative sau federaliste".

Aruncind lumina asupra motivului invitatiei facute de MAE al Rominiei lui Vasile Sova, ministrul Reintegrarii al R.Moldova, si despre subiectul discutiilor purtate, seful diplomatiei romane a specificat ca aceasta intilnire este parte a unui program vast de contacte cu toti reprezentantii speciali ai mediatorilor si ai partilor implicate in "chestiunea transnisreana".

in plus, a mai spus Ungureanu, "este prima intilnire cu un martor direct al negocierilor desfasurate pe 27-28 octombrie – primele consultari in format 5+2, cu Statele Unite si Uniunea Europeana ca observatori.

intrebat despre cum vede Chisinaul implicarea Rominiei in negocierile in tema solutionarii diferendului transnistrean, ministrul de Externe romin a opinat ca, in viziunea sa, este limpede ca prezenta Rominiei "incearca sa echilibreze formatul de dialog, in care cei trei mediatori – OSCE, Federatia Rusa si Ucraina – dezbat planuri care nu sunt complet aderente la asteptarile R.Moldova".

Totodata Rominia este de parerea ca "rezolvarea trebuie gasita in cadrele statalitatii moldovenesti, ale suveranitatii statului moldovean. Credem ca solutia se gaseste undeva intr-o formula de autonomie extinsa, fara nici un caz de a da nastere unei speculatii confederative sau federaliste", a declarat Mihai Razvan Ungureanu.

in raspunsul la intrebarea daca, ca rezultat al consultarilor initiate de Rominia, ar putea sa apara un proiect rominesc de rezolvare a crizei transnistrene, Ungureanu si-a rezervat dreptul sa nu se pronunte "asupra acestei probabilitati", "pentru a pastra libertatea de actiune a partii romine". Dar aceste consultari sunt foarte necesare si pentru partea romina, si pentru "beneficiarii" informatiilor pe care le confirma si le sintetizeaza Bucurestiul, "in speta Bruxelles-ul si Washington-ul", a precizat ministrul romin.

Abordind tema discutiilor recente de la Washington cu Secretarul de Stat American, Condoleezza Rice, in special subiectul transnistrian, seful diplonimatiei romine a spus ca s-a discutat despre modul in care ar putea fi armonizate pozitia Rominiei si pozitia Statelor Unite asupra variantei de organizare a misiunii UE de asistenta pe frontiera moldo-ucraineana si despre rolul practic al Rominiei in etapele urmatoare ale discutiilor din formatul de dialog.

Ministrul de Extarne al Rominiei a precizat ca intilnirea cu Condoleezza Rice a urmat vizitei sale la Moscova, "unde mi s-a recunoscut raspicat… dreptul nostru de a gindi strategic in granita de Est a Uniunii Europene si a Aliantei Nord Atlantice, altfel spus, interesul nostru strategic fata de situatia de securitate din proximitatea rasariteana a Rominiei".// BASA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.