Miniștrii de Externe ai Lituaniei și Suediei vin în Republica Moldova

Miniștrii Afacerilor Externe ai Lituaniei și Suediei, Linas Linkevičius și Margot Wallström, vor efectua luni, 4 mai 2015, o vizită în Republica Moldova, la invitația șefei diplomației de la Chișinău, Natalia Gherman.

Programul vizitei include întrevederi cu președintele Parlamentului, Andrian Candu, prim-ministrul Chiril Gaburici și viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman.

Discuţiile vor viza implementarea Acordului de Asociere RM-UE, Summit-ul de la Riga, precum şi domeniile prioritare de pe agenda bilaterală.

De asemenea, miniştrii de Externe ai Lituaniei şi Suediei se vor întâlni cu reprezentanţii societăţii civile şi mediului de afaceri.

De notat că săptămâna trecută la Chişinău s-a aflat ministrul de Externe al Estoniei Keit Pentus-Rosimannus. În cadrul întrevederilor cu premierul Chiril Gaburici şi ministrul de Externe Natalia Gherman, Keit Pentus-Rosimannus.a discutat despre parcursul european al ţării noastre şi implementarea Acordului de Asociere RM-UE.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.