Ministerul Educaţiei: Greva pedagogilor înainte de examene va afecta elevii

Ministerul Educației consideră că greva generală anunţată de sindicatele din Educaţie pe 28 aprilie va afecta elevii, deoarece perturbarea procesului educațional va avea loc înainte de sesiunea de examene. Totodată, Ministerul Educației recunoaște că așteptările salariale ale profesorilor sunt legitime, însa declară că majorarea imediată a salariului cu 50%, așa cum solicită sindicatele, este o soluție irealizabila.

“Este important ca orice formă de protest a profesorilor să nu lezeze interesele elevilor și să nu depășească limitele cadrului legal: conform normelor în vigoare, fiecare pedagog are ca sarcină să organizeze și să desfășoare eficient procesul educațional la disciplina de studiu predată și la nivelul instituției”, se arată în declaraţia ministerului.

Totodată, Ministerul Educației accentuează că este preocupat de soarta angajaților din sistemul de învățământ, de aceea continuă lucrul asupra elaborării noii metodologii de remunerare a cadrelor didactice, bazată pe aprecierea performanțelor.

“Majorarea imediată a salariului cu 50%, așa cum solicită sindicatele, este o soluție irealizabila pe termen scurt indiferent de sprijinul guvernamental pentru acest sector”, a declarat instituţia.

Ministerul Educației a relatat că promovează reforma actualului sistem de salarizare, obiectiv care urmează a fi realizat cu ajutorul propunerilor experților internaționali.

Noua metodologie de salarizare va pune accent pe dezvoltarea personală și profesională a cadrelor didactice, motivându-le să atingă performanțe pe întreaga durată a activității în pedagogie.

Reamintim că Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a anunţat miercuri, 12 aprilie, că la sfârșitul lunii aprilie curent va organiza grevă generală, în cadrul căreia, timp de câteva ore, instituțiile de învățământ din toată țara, de toate nivelele, urmează să-şi sisteze activitatea.

Data exactă urmează să fie anunțată în timpul apropiat, dar cel mai probabil, acţiunea va avea loc pe 28 aprilie.

„Situația pe care o trăiesc angajații din sistem este mai mult decât gravă. Circa 40% din salariații din sistem au un salariu ce depășește puțin suma de 1100 lei”, a agumentat Dumitru Ivanov, președintele FSEȘ.

Totodată, liderul sindical a precizat că, în cadrul grevei, fiecare instituţie de învăţământ va decide dacă activitatea va fi stopată pentru câteva ore sau lecţiile nu vor avea loc. El a dat asigurări, că acţiunea sindicaliştilor este non-politică şi are drept scop doar respectarea drepturilor cadrelor didactice.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.