Mihai Ghimpu: Marian Lupu este omul potrivit la locul potrivit

De Galina Lungu

Preşedintele Parlamentului, şeful interimar al statului, Mihai Ghimpu, este sigur că, indiferent de doleanţele comuniştilor, R.Moldova îl va avea pe Marian Lupu în calitate de preşedinte al ţării.

Declaraţia a fost făcută în cea de a doua parte a şedinţei de astăzi, 10 noiembrie, a Legislativului, după ce preşedintele Comisiei speciale de alegere a preşedintelui, Ion Pleşca, a anunat că Marian Lupu nu a fost ales preşedinte pe motiv că la votare au participat doar 53 din 101 deputaţi. Mihai Ghimpu a declarat că Marian Lupu este omul potrivit la locul potrivit şi că acesta va deveni pereşedinte al ţării indiferent de doleanţele fracţiunii comuniste.

Prim-vicepreşedintele Legislativului, Serafim Urecheanu, a felicitat asistenţa, constituită din 53 de deputaţi, cu prilejul testului pe care l-au trecut la 10 noiembrie. „Alianţa pentru Integrare Europeană a demonstrat încă o dată societăţii că este o alianţă care va duce R.Moldova în Uniunea Europeană, că este o alianţă stabilă, care merită credibilitatea poporului, a declarat liderul AMN.

Amintim, că fracţiunea comunistă din Parlament a boicotat alegerea preşedintelui R.Moldova, părăsind sala de şedinţe.

Ieri seara, într-o emisiune televizată, cei patru lideri ai AIE au declarat că ar putea fi modificată Constituţia pentru evitarea blocajului de alegere a şefului statului, care ar putea să se repete şi în alte situaţii. Marian Lupu a declarat că „va trebui să organizăm un referendum Constituţional", unde „poporul va spune ce doreşte, iar clasa politică va trebui să se conformeze acestei poziţii".

Alegerile repetate ale şefului statului vor avea loc în termen de 30 de zile.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.