Încă o lovitură! Migranții ilegali din Rusia ar putea primi interdicție pentru 10 ani

Străinii care vor locui ilegal pe teritoriul Federației Ruse mai mult de un an ar putea primi interdicție de intrare în țara respectivă pe un termen de 10 ani. Despre aceasta a anunțat șeful Serviciului Federal de Migrație din Rusia, Konstantin Romodanovski, notează presa rusă.

Potrivit acestuia, pe teritoriul Rusiei se află un număr impunător de cetățeni străini, dintre care o bună parte locuiesc ilegal mai bine de un an. În context, acesta a înaintat cerința de a majora termenul de interdicție pentru cetățenii străini, care încalcă legislația migrațională în Rusia. “Persoana care încalcă cu bună știință legislația migrației trebuie să înțeleagă că pedeapsa este inevitabilă”, a declarat acesta în cadrul unei ședințe recente.

La moment, cetățenii străini care încalcă termenul de ședere în Federația Rusă se pot alege cu interdicție de intrare în Rusia pe un termen de trei ani. Excepție se fac doar în circumstanțe anumite cum ar fi asistență medicală urgentă, boală grea, decesul unei rude apropiate, intemperii sau altele. În nouă luni ale anului trecut, Rusia a emis interdicție pentru 250 mii de străini.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.