Medvedev decide: magnatul Mihail Hodorkovski rămâne în închisoare

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a decis să nu îl graţieze pe magnatul Mihail Hodorkovski, relatează mass-media rusă.

Medvedev a cerut reevaluarea cazului, pe fonul speculaţiilor, conform cărora ar fi posibil să îl elibereze pe cel mai bogat om din ţară.

Preşedintele Consiliului pentru drepturile omului de la Kremlin a declarat că Medvedev a decis împotriva graţierii cuiva care nu a cerut acest lucru în mod oficial. Hodorkovski a afirmat că cele două condamnări, pentru evaziune de taxe şi delapidare, au fost pedepse pentru ambiţiile sale politice. Totodată, Medvedev a avizat negativ raportul de expertiză referitor la instituţia graţierii.

„Graţierea este posibilă fără cererea condamnatului”, au apreciat specialiştii în domeniul dreptului constituţional. Şeful statului rus nu a fost de acord cu acest punct de vedere, a relatat postul de radio „Echo Moskvî”.
Nu se ştie dacă opinia Şefului statului rus, care nu a fost motivată, mai poate fi schimbată, Consiliul rus pentru drepturile omului, urmând să se reunească abia pe 28 aprilie.

Eliberarea deţinuţilor politici a fost una dintre cerinţele marilor manifestaţii de la Moscova, care au urmat alegerilor legislative contestate din 4 decembrie 2011.

Încarcerat din 2003, Mihail Hodorkovski a fost condamnat în două procese succesive la 13 ani de închisoare pentru fraudă fiscală, spălare de bani şi deturnare de petrol, într-un caz considerat de mulţi observatori ca o reglare de conturi între putere şi omul de afaceri care a ţinut piept Kremlinului şi a finanţat opoziţia. Sentinţa va expira în 2016.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.