Marian Lupu nu ştie în ce relaţie se află cu Voronin

Marian Lupu, care la 10 iunie a părăsit rîndurile Partidului Comuniştilor, nu ştie în ce relaţie se află cu preşedintele Vladimir Voronin, liderul PCRM.

La conferinţa de presă de miercuri, Lupu a spus că nu a discutat cu Voronin de mult timp.

"Nu am vorbit o perioadă nici pînă la plecarea mea din PCRM, nici după. Pînă la plecare nu am vorbit, deoarece unele măsuri sau obiective nu erau acceptate, iar după – a fost o perioadă foarte tensionată", a explicat Lupu.

Întrebat ce a făcut cu carnetul său de membru a PCRM, acesta spus că situaţia s-a rezolvat de la sine.

"Carnetul, ca şi alte acte, se află în biroul meu din Parlament. Astfel încît la acţiunile de protest din 6-7 aprilie acesta ori a fost furat, ori a ars", a spus Lupu.

Marian Lupu a mai spus că la timpul cuvenit, PD va înainta candidaturile sale pentru cele trei funcţii în stat: preşedinte, speaker şi prim-ministru.

"O să anunţăm ulterior despre acestea. În general, PD îşi propune să fie o formaţiune de centru, flexibilă, care să reducă dinoscilările dintre dreapta şi stînga", a explicat Lupu.

Marian Lupu a spus că PD este gata să coopereze şi cu alte partide de centru. "Faptul că nu se vor regăsi în lista electorală, nu înseamnă că nu există alte metode de a ne susţine reciproc", a precizat el.

Dumitru Diacov, liderul Partidului Democrat din Moldova, a spus că de atmosfera electorală este responsabil partidul de guvernămînt.

"Atmosfera electorală din alegerile parlamentare precedente au dus la ceea ce s-a întîmplat la 6-7 aprilie. Un alt 7 aprilie Moldova nu va mai rezista, de aceea îndemn guvernarea să nu împiedice desfăşurarea unei campanii electorale libere şi corecte pentru toţi concurenţii electorali", a conchis Diacov.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.