Marian Lupu despre alerta cu bombă de la CSJ

Chişinău / Moldova.ORG/ — Ministerul Afacerilor Interne a comunicat că la ora 12.25 a parvenit un apel de la un telefon public din oraş efectuat de către un bărbat care a comunicat că în interiorul clădirii Curţii Supreme de Justiţie s-ar afla un explozibil.

La moment, toţi angajaţii Curţii Supreme au fost evacuaţi din clădire, organele de drept împreună cu geniştii rămânând să-şi facă datoria, să caute explozibilul despre care a anunţat anonimul.

Membrul Consiliului Suprem al Magistraturii, Alexandru Arseni a menţionat că “în urma apelului care a comunicat existenţa unei bombe în incinta Curţii Supreme de Justiţie, Consiliul Suprem al Magistraţilor a refuzat să părăsească sala. Am hotărât să examinăm subiectele puse la ordinea de zi după care vom părăsi incinta Curţii Supreme de Justiţie. Am reacţionat calm la acest apel, clasificându-l ca fiind un anunţ fals, o provocare”.

Totodată, Preşedintele Interimar, Marian Lupu a declarat că “în urma tragicului eveniment , explozia maşinii lui Igor Ţurcanu în centrul capitalei, cineva încearcă să facă glume de prost gust pe seama aceasta. Jocul cu astfel de lucruri este un instrument de luptă politică”.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.